Teodor Craciunescu va oficia derbiul Ligii a III-a de la Ovidiu
Teodor Craciunescu va oficia derbiul Ligii a III-a de la OvidiuDerbiul Seriei C2 din Liga a III-a, care va opune primele două clasate, FC Viitorul Constanţa şi ACS Berceni, va avea şi un arbitru pe măsura importanţei acestei partide. Astfel, Comisia Centrală a Arbitrilor a stabilit ca acest joc să fie încredinţată unui arbitru de Liga I, Teodor Crăciunescu (Râmnicu Vâlcea), care va fi ajutat de asistenţii bucureşteni Bogdan Mugurel Velicu şi Bogdan Mihai Gheorghe. Teodor Crăciunescu a mai fost delegat în acest an la patru întâlniri, trei dintre ele fiind la Liga I şi una singură la Liga a II-a. Fiul fostului arbitru internaţional a condus partidele Gaz Metan Mediaş - Internaţional Curtea de Argeş (0-0, Liga I, 7 martie), Gloria Bistriţa - U. Craiova (2-1, Liga I, 17 martie) şi FC Argeş - CS Otopeni (2-0, Liga a II-a, 20 martie), iar la întâlnirea Unirea Urziceni - Dinamo Bucureşti (4-4, Liga I, 28 martie) a fost rezervă. Partida FC Viitorul - ACS Berceni este programată vineri, de la ora 17.00, pe stadionul din Ovidiu. Cele două adversare de vineri sunt în fruntea clasamentului la egalitate de puncte (50).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp