Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:53 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tomis, catre Reykjavik, via Zalau

ro

18 Apr, 2006 00:00 638 Marime text

# Programul competitional foarte incarcat a inceput sa nu mai fie doar o problema a fotbalului, ci si a altor sporturi in care echipele romanesti participa in cupele europene * Duminica, 23 aprilie, data la care toti crestinii vor sta acasa alaturi de familii pentru a sarbatori Pastele, fetele de la Tomis se vor afla in glaciala Islanda, pentru a reinvia handbalul feminin romanesc de club * Inainte insa de meciul cu Valur, din Challenge Cup, constantencele se vor verifica maine in compania unui adversar de "lux", Silcotub Zalau * Se intalnesc astfel antrenorii echipei nationale a Romaniei, duelul dintre cei doi, din tur, nascand la acea vreme mari suspiciuni

Handbalistele de la formatia CS Tomis nu vor avea foarte mult timp la dispozitie pentru a se bucura de victoria obtinuta duminica in fata celor de la Valur Reykjavik din cadrul semifinalelor Challenge Cup, prima mansa. Programul competitional foarte incarcat a inceput sa nu mai fie doar o problema a fotbalului, ci si a altor sporturi in care echipele romanesti participa in cupele europene. Laudabil este faptul ca in pofida problemelor de lot pe care Dumitru Musi le are, formatia antrenata de el reuseste un parcurs onorabil atat in campionat, cat si in Europa. Duminica, 23 aprilie, data la care toti crestinii vor sta acasa alaturi de familii pentru a sarbatori Pastele, fetele de la Tomis se vor afla in glaciala Islanda, pentru a reinvia handbalul feminin romanesc de club. O calificare in finala Challenge Cup ar compensa absenta lor de langa cei dragi in acea zi, insa pana la marea lupta din nord, constantencele vor mai face o "escala" pe taram romanesc. Maine, Tomis se verifica inaintea confruntarii cu Valur in compania unui adversar de "lux". Este vorba despre formatia Silcotub Zalau, antrenata de nimeni altul decat tehnicianul nationalei feminine. Se intalnesc asadar "principalul" Gheorghe Tadici si "secundul" Dumitru Musi, intr-o partida contand pentru etapa a XXIII-a a Ligii Nationale. Dupa cum se stie, in tur au existat mari semne de intrebare asupra rezultatului dintre cei doi, 28-28. Meciul, sustinut la Medgidia, a avut multe momente ciudate, mai ales in ultima lui parte cand, la scorul de 27-27, ambele formatii s-au abtinut sa mai marcheze. Si atunci cand au facut-o constantencele, au reusit-o imediat si oaspetele. Desigur, cei doi antrenori au negat vehement un eventual "aranjament" insa suspiciunea va ramane. Maine, in Sala Sporturilor din Zalau, Tomisul incearca sa isi pastreze invincibilitatea din ultimele opt runde, in vreme ce Silcotub tinteste victoria pentru a mai pastra sanse la titlu. Si constantencele au nevoie de doua puncte, fiind in lupta directa cu HCM Roman si Jolidon Cluj pentru un loc intr-o cupa europeana. Tinand cont de aceste lucruri, ar trebui normal, ca macar de aceasta data sa vedem un meci "curat", o remiza nemultumind practic pe nimeni. In plus, echipa de pe litoral are nevoie de un test sincer inaintea plecarii in Islanda. Inaintea acestei etape, Tomis se afla pe locul patru in Liga Nationala, cu 30 de puncte, cu unul mai mult decat HCM Roman si cu patru mai putin decat ocupanta locului trei, Oltchim Ramnicu Valcea. De cealalta parte, Silcotub ocupa locul secund, cu 35 de puncte, la sapte "lungimi" de lidera clasamentului, Rulmentul Brasov. Intalnirea va incepe la orele 17.00 si va fi arbitrata de catre o brigada maramureseana (Marta/Hendrea).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii