Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:12 15 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ultimul hop inainte de Final Four

ro

18 Feb, 2009 03:06 1392 Marime text

volei_CVM_Tomis.jpgClub Volei Municipal are şansa să egaleze cea mai mare performanţă a voleiului românesc, obţinută, în urmă cu cinci sezoane, de Deltacons Tulcea

Echipa antrenată de Stelio de Rocco va disputa astăzi, de la ora 18.00, manşa secundă a confruntării cu Metallurg Zhlobin (Belarus), meci contând pentru sferturile de finală ale Cupei Challenge. Partida va avea loc în Palatul Sporturilor din localitatea Gomel.

Campioana CVM Tomis a ajuns în Belarus pentru manşa retur din sferturile de finală ale GM Capital Challenge, pe care o va disputa astăzi, pe terenul formaţiei Metallurg Zhlobin. Echipa constănţeană a efectuat, ieri, şi primul antrenament înaintea jocului oficial, în sala din Palatul Sporturilor din localitatea Gomel. În partida tur, Tomis a avut patru mingi de set în parţialul al treilea, însă bieloruşii au întors rezultatul şi şi-au adjudecat setul. La final, formaţia constănţeană s-a impus cu scorul de 3-1 (25-19, 25-14, 25-27, 25-17). Astfel, campioana României are nevoie de două seturi în meciul de astăzi, pentru a-şi asigura calificarea în următoarea fază a competiţiei. Jucătorii constănţeni nu sunt speriaţi de setul pierdut în partida de la Sala Sporturilor, pentru că adversarii nu au arătat că ar putea pune probleme prea mari. „Cred că pe finalul setului trei ne-am relaxat puţin. Nu ne-au surprins, pentru că nu au arătat ceva în plus atunci. Sperăm să facem un joc bun acolo şi să ne calificăm", a spus căpitanul Tomisului, Radu Began. Tehnicianul constănţenilor, Stelio de Rocco, se poate baza pe întreg lotul de jucători, nefiind probleme în ceea ce priveşte accidentările după ultimul meci din campionat, în care a folosit jucători care au evoluat mai puţin în meciurile oficiale. De asemenea, gruparea constănţeană are posibilitatea de a egala cea mai bună performanţă a voleiului românesc, cea din urmă cu cinci sezoane, când o altă echipă dobrogeană, Deltacons Tulcea, reuşea să ajungă până în semifinalele Top Teams Cup. Sferturile de finală ale competiţiei europene mai programează, astăzi şi mâine, partidele: Sisley Treviso (Italia) - Jastrzebski Weigel (Polonia), Arkas Izmir (Turcia) - Tourcoing (Franţa), Galatasaray Istanbul (Turcia) - E.A. Patras (Grecia).

Trei partide într-o săptămână

Pentru formaţia constănţeană urmează o săptămână încărcată cu meciuri în toate cele trei competiţii în care este angrenată. Astfel, dacă astăzi joacă, în deplasarea din Belarus, în Cupa Challenge, sâmbătă, echipa pregătită de Stelio de Rocco va evolua în campionat pe terenul echipei CSM Târgu Mureş, într-un meci contând pentru etapa a XIX-a a Diviziei A1. Miercuri, 25 februarie, Club Volei Municipal va reveni la Sala Sporturilor pentru manşa tur din semifinalele Cupei României, unde campioana va întâlni pe Dinamo Bucureşti. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii