Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:54 30 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un Gigi Becali in varianta otomana

ro

21 Aug, 2003 00:00 672 Marime text

Tugrul Koparan vrea performante la FC "Alpay" Dobrogea Constanta

La prima sa intalnire oficiala cu mass-media constanteana, investitorul noii promovate FC "Alpay" Dobrogea Constanta, Tugrul Koparan, a lasat impresia omului cu bani care finanteaza dezinteresat o echipa. Gen Gigi Becali de la Steaua, pe care el spune ca il cunoaste de la televizor. Nu pare zgarcit, cum este George Copos, nici parsiv cum sunt conducatori de la Dinamo si nici avid dupa capital electoral, tipul lui Dumitru Sechelariu, ci genul de om care "pompeaza" bani intr-o echipa doar pentru a face performanta. "Imi place munca", se caracterizeaza el. Diferenta dintre el si mai cunoscutul sau omolog de la Steaua este ca lui nu-i place sa iasa in fata, sa vorbeasca mult. "Unul dintre principiile mele este sa vorbesc putin si sa fac mai mult". Ce ar vrea de la echipa constanteana? Rezultate, performanta. Adica o echipa cunoscuta. Chiar promovata in Divizia A. Cu cat mai repede, cu atat mai bine, dar el este dispus sa astepte acest lucru si trei ani. Nu-i place sa vorbeasca despre viata personala (fiind deranjat de faptul ca in presa a aparut faptul ca femeia cu care are o relatie de cativa ani a fost numita doar "prietena" si nu "sotie"), dar este "spumos" la gura atunci cand vorbeste despre fotbal. Este viata lui. A fost unul dintre componentii echipei nationale a Turciei, pentru care a evoluat de 23 de ori, a fost opt ani presedinte la Altay Izmir. A lasat Turcia si este dornic sa investeasca in Constanta "pe o perioada mai lunga cu speranta ca factorii de decizie ne vor sprijini". In ce consta sprijinul? Alocarea unui teren unde clubul pe care-l conduce sa-si poata construi un sediu, un teren de joc si toate cele necesare pentru fotbalul profesionist. Parca seamana din ce in ce mai mult cu Gigi Becali acest cetatean turc cu numele de Tugrul Koparan...
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii