Victorie si in al doilea amical cu Dinamo
Victorie si in al doilea amical cu Dinamo
Din echipa HCM-ului au lipsit, miercuri, Hejtmanek, Şoldănescu şi
Nicolae, accidentaţi, şi Adzic, care a fost menajat
Formaţia masculină
de handbal, HCM Constanţa, a reuşit să câştige şi cel de-al doilea meci amical
disputat împotriva echipei Dinamo, clasată pe locul 4 în clasamentul întrecerii
interne la finalul turului. Astfel, după succesul de marţi seară, cu scorul de
29-20, constănţenii s-au impus şi miercuri cu scorul de 34-27 (17-14).
Dacă în prima partidă a debutat mai greu în
joc, echipa pregătită de Zoran Kurtes şi Eden Hairi a început cea de-a doua
partidă amicală în forţă, distanţându-se la trei goluri, scor 4-1. Dinamo a
revenit însă în meci şi a preluat conducerea pe tabelă pentru prima dată în
acest meci (scor 7-8), moment în care tehnicianul constănţenilor îi introduce
pe Toma, Mureşan şi Sabou. HCM însă a reuşit să se desprindă pe tabelă abia spre
finalul primei reprize, când golurile lui Toma şi Mureşan stabilesc scorul la
pauză, scor 17-14. În a doua jumătate a întâlnirii, Dinamo intră pe teren cu o
formaţie întinerită şi se menţine în coasta formaţiei gazdă, constănţenii
intrând pe teren mai relaxaţi (scor 27-27, minutul 55). Spre finalul partidei
însă, experienţa jucătorilor constănţeni îşi spune cuvântul şi HCM înscrie pe
bandă rulantă, permiţându-şi să facă şi spectacol, jucătorii formaţiei de pe
litoral încercând şi câteva execuţii de efect. Până la final, Handbal Club
Municipal nu a mai primit niciun gol şi a încheiat partida cu un avantaj de
şapte goluri, scor 34-27. Tehnicianul gazdelor, Zoran Kurtes, a început partida
cu Stănescu, în poartă, Popovic, Murtaza, Csepreghi, Sadoveac, Buricea şi
Băiceanu. Au mai evoluat Popescu, Pavlovic, Toma, Mureşan, Sabou, Timuszin
Schuch, Vukovic şi Săulescu, fiind rulat astfel întreg lotul avut la
dispoziţie. Din echipa HCM-ului au lipsit Hejtmanek, Şoldănescu şi Nicolae,
toţi fiind uşor accidentaţi. De asemenea, Aleksander Adzic a fost menajat în
această întâlnire. Cei mai buni marcatori ai vicecampioanei au fost: Toma (7
goluri), Timuszin Schuch şi Băiceanu (câte 5), Mureşan (4), Sadoveac şi Buricea
(câte 3). Au arbitrat Adrian Georgescu şi Mihai Moldoveanu (ambii din
Constanţa).
Sâmbătă, primul meci din retur
Vicecampioana va disputa sâmbătă, de la ora 11.00, la Sala Sporturilor,
prima partidă din returul campionatului, când va întâlni în derbiul Dobrogei pe
CSM Medgidia. Deşi programat pentru data de 14 februarie, meciul cu echipa
pregătită de Ion Crăciun se va disputa în devans, pentru a permite HCM-ului să
pregătească jocul tur din optimile de finală ale Cupei Cupelor împotriva
slovacilor de la Tatran Presov. La finalul turului, echipa de pe litoral este
lider în clasamentul Ligii Naţionale, la egalitate de puncte (22) cu Ştiinţa
Municipal Bacău.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp