Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:18 14 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Voinicu' joacă în prima ligă din Grecia

ro

02 Nov, 2010 22:58 1748 Marime text
voinea.jpgDupă ce şi-a încheiat socotelile cu CVM Tomis în această vară, internaţionalul român Florin Voinea evoluează în acest sezon pentru echipa Epikouros Polychni, nou-promovată în prima ligă din Grecia, potrivit voleiromania.ro.

În vârstă de 30 de ani, Voinicu' este al doilea voleibalist român care joacă în ediţia 2010 - 2011 a primei ligi din Grecia, după Sergiu Stancu, transferat tot în această vară la Iraklis Salonic. În primele două etape, Epikouros a pierdut de fiecare dată cu scorul de 1-3, ambele meciuri fiind jucate în deplasare, cu GS Lamia şi Aris Marmouris. În primul meci, internaţionalul român a început pe banca de rezerve seturile 1 şi 4, fiind în formula de start în seturile 2 şi 3 şi reuşind în total cinci puncte. În a doua partidă, Voinea a fost titular şi a realizat şapte puncte. Înainte de a părăsi Tomisul, Voinicu' era cel mai vechi component al grupării de pe litoral. În altă ordine de idei, britanicul Mark Plotyczer a părăsit gruparea constănţeană, după ce s-a accidentat grav la ultimul meci din campionat, susţinut în deplasare, la Baia Mare. Din cauza faptului că recuperarea sa va dura între şase şi opt luni, conducerea vicecampioanei a hotărât să renunţe la Plotyczer, la mai puţin de o lună de la sosirea sa la Constanţa. În această perioadă, se va căuta un înlocuitor pe postul britanicului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii