Vrea in Top 20
Vrea in Top 20
09 Jul, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
852
Marime text
Tenismenul Horia Tecau a venit la Constanta pentru cateva ore
Jucatorul roman de tenis Horia Tecau, abia revenit in tara dupa turneul de Mare Slam de la Wimbledon, a sosit luni seara in Constanta, orasul unde locuieste, iar ieri, insotit de tatal sau, Romeo Tecau (comisar sef si comandantul Politiei Rutiere Constanta), a participat la o conferinta de presa desfasurata pe terasa hotelului "Sport". In fata mass-media constanteana, Tecau junior, castigator, alaturi de Florin Mergea, pentru a doua oara consecutiv al turneului de dublu pentru juniori si semifinalist al celui de simplu, a declarat ca performanta obtinuta la Wimbledon i-a dat mare incredere in fortele proprii pentru intrecerile de la seniori. "Acesta a fost doar un pas, dar greul abia acum incepe. Ma simt extraordinar sa castig pentru a doua oara la Wimbledon pentru ca mai exista un singur jucator in lume care a mai reusit acest lucru. Semifinala de la simplu mi-a dat mare incredere", a spus tenismanul. Horia Tecau a deconspirat faptul ca atat el, cat si Florin Mergea si-ar dori pe viitor sa fie sprijiniti pentru participarea la turnee puternice de seniori, asa cum s-a intamplat cu elvetianul Roger Federer, insa este de parere ca Federatia Romana de Tenis nu are puterea financiara sa-i ajute in acest sens. "Ne-am dori sa participam la asemenea turnee. Asteptam orice ajutor, fie ca este din partea domnului Ion Tiriac, fie ca este din partea domnului Ilie Nastase. Sunt insa mici sperante, pentru ca federatia nu are bani. Asa ca trebuie ca noi sa participam mai intai la turnee mici si sa acumulam puncte. In turneele mari este de ajuns sa faci cateva meciuri bune si esti in top", a declarat cel care are un vis mare: sa fie intre primii 20 de jucatori din lume. Vizavi de intentia capitanului nejucator al echipei de Cupa Davis, Florin Segarceanu, de a-i selectiona pe el si pe Florin Mergea in reprezentativa Romaniei, Horia Tecau considera ca sunt pregatiti pentru acest lucru: "Am avut ocazia sa capat experienta prin cooptarea in lotul largit la ultimele doua meciuri. Am vazut care este atmosfera si cred ca putem sa intram mai intai la dublu si apoi la seniori". Pentru a razbi si la seniori, Tecau este de parere ca va trebui sa lucreze mai mult la conditia fizica si crede ca "ambitia noastra de a-i invinge pe americani, englezi sau austrieci ne-a ajutat sa castigam pe un teren de iarba, chiar daca stilul nostru de joc s-a creat pe zgura". In perioada imediat urmatoare, Tecau va participa la cateva turnee futures in tara, apoi la Campionatul European, iar in timpul liber va trebui sa invete pentru sesiunea a doua a bacalaureatului. Horia nu va zabovi mult timp in Constanta si cel mai probabil astazi va parasi orasul de la malul marii. Urcusul catre locul 20 cere sacrificii.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii