
Campioana României,
CVM Tomis Constanţa, va juca astăzi, de la ora 20.15, meciul tur din cadrul
şaisprezecimilor Cupei CEV, împotriva francezilor de la Montpellier Volley.
Constănţenii speră să debuteze cu dreptul în acest sezon al cupelor europene şi
să se impună în faţa formaţiei la care evoluează fostul component al Tomisului,
Laurenţiu Lică. „Va fi o partidă deosebit de grea, în faţa unei echipe
puternice, din care fac parte şapte internaţionali. Sperăm însă să continuăm
tradiţia începută de HCM, care a învins la handbal pe Montpellier, şi să ne
impunem la rândul nostru în faţa francezilor", a declarat directorul sportiv al
grupării de pe litoral, Milen Uzunov.
Echipele probabile cu care cei doi tehnicieni ar putea începe meciul
sunt: CVM Tomis - Firpo, Liovi, Radu Began, Hernandez, Voinea, Van Lankvelt şi
Răzvan Tănăsescu - libero; Montpellier Volley - Jaumel, Hudecek, Schneider,
Lică, Brachard, Shafranovich şi Rafidison - libero.