Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:56 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fonduri nerambursabile pentru regiunea de dezvoltare Sud-Est

ro

06 May, 2005 00:00 573 Marime text

Capitalul uman, investitie pe termen lung

Peste 1 milion de euro va fi repartizat in cursul acestui an regiunii de dezvoltare Sud-Est, prin intermediul proiectului "Dezvoltarea Resurselor Umane" * In judet, fondurile nerambursabile vor contribui la integrarea somerilor pe piata muncii, prin dobandirea unor calificari * In acest context au prioritate grupurile vulnerabile cum ar fi femeile, tinerii care parasesc institutiile de protectie si persoanele de etnie rroma

Proiectul de finantare "Dezvoltarea Resurselor Umane", componenta a programului Phare 2003-Coeziune Economica si Sociala, a fost lansat in urma cu cateva zile de Ministerul Integrarii Europene, Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, precum si de Delegatia Comisiei Europene in Romania. Prin intermediul acestei scheme de finantare, regiunea de dezvoltare Sud-Est va primi in cursul acestui an 1,01 milioane de euro, pentru realizarea unor investitii in pregatirea si calificarea oamenilor din judetele Constanta, Braila, Buzau, Galati, Tulcea si Vrancea. Fondurile Uniunii Europene, precum si o cota parte din bugetului national, mai urmaresc si adaptarea capacitatii fortei de munca din tara la schimbarile economice, in vederea integrarii pe piata europeana a muncii. Din suma totala alocata, 5,6 milioane de euro reprezinta contributia UE iar restul de 1,87 milioane de euro sunt alocate de Guvernul Romaniei. De asemenea, fondurile vor finanta proiecte de calitate care vizeaza atat integrarea somerilor pe piata muncii, prin dobandirea unor calificari, cat si sporirea competentelor profesionale ale angajatilor, prin cursuri de specializare si perfectionare. Finantarea nerambursabila solicitata in cadrul unui proiect nu poate fi mai mica de 15.000 euro dar nici nu poate depasi 75.000 euro.Dezvoltarea resurselor umane are o importanta deosebita pentru Romania, in special in contextul apropiatei aderari la UE, iar investitia in capitalul uman se realizeaza pe termen lung. Totodata, integrarea somerilor pe piata muncii reprezinta o provocare pentru teritoriu. In acest context, in cursul acestui an, 70% din fondurile alocate Dezvoltarii Resurselor Umane vor fi destinate proiectelor care urmaresc instruirea somerilor si plasarea acestora pe piata muncii. Au prioritate in acest sens grupurile vulnerabile, printre care femeile, tinerii care parasesc institutiile de protectie, precum si persoanele de etnie rroma.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii