Locul intai pentru Elisabeta Stancu
Locul intai pentru Elisabeta Stancu
24 May, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1283
Marime text
In cursul zilei de sambata, la Complexul Lia Manoliu din capitala s-au desfasurat intrecerile unei importante competitii de atletism, si anume prima etapa a Grand Prix-ului pentru juniori categoria a III-a. La acest concurs au participat si mai multi reprezentanti ai Constantei de la cluburile LPS, CSS 1 si CS Farul. Cel mai bun rezultat inregistrat a fost cel al Elisabetei Stancu (dubla legitimare CSS 1, CS Farul), care s-a clasat pe primul loc in cadrul probei de saritura in lungime. Tanara atleta este antrenata de profesorul Catalin Ganera, adjunct al Directiei Judetene pentru Sport Constanta. O performanta deosebita a reusit si Andreea Rapotan, care s-a clasat a doua la 300 de metri garduri. Aceasta este antrenata de Doina Voculet. Ramanand in sfera atletismului, trebuie mentionat faptul ca la sfarsitul acestei saptamani, tot in capitala se va disputa o alta competitie de marca. Este vorba despre Grand Prix-ul pentru seniori si tineret, etapa a I-a, care se va desfasura in cursul zilelor de sambata si duminica. La acest concurs vor participa cei mai valorosi atleti ai tarii. CS Farul participa cu un grup de mari sportivi, multipli campioni nationali si balcanici. Este vorba despre Evelina Lisenco (100 m, 200 m), Adelina Gavrila (triplu salt, dubla legitimare cu CSM Braila), Maria Rus (400 m, 400 m garduri, dubla legitimare cu CSM Bistrita), Bogdan Tarus (lungime), Claudiu Bujin (lungime) si Mihai Orzan (400 m). Toti cei mentionati sunt considerati favoriti la obtinerea unor locuri pe podiumul probelor la care participa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii