Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:59 13 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Valu lui Traian atrage investitorii imobiliari

ro

10 Mar, 2006 00:00 1295 Marime text

Preturile terenurilor in zona nu sunt, deocamdata, foarte atractive, dar apropierea de municipiul Constanta, si posibilitatea de unire a celor doua localitati face ca acestea sa creasca vertiginos * Comuna s-a dezvoltat, in ultimii doi ani, si tot mai multe persoane si-au construit case in zona sau au devenit proprietari de teren * Utilitatile din comuna s-au extins, ceea ce a dus si va duce la crearea de noi cartiere * Toate acestea au condus la cresterea preturilor terenurilor, astfel ca in prezent, anunturile imobiliare din presa arata ca un metru patrat in zona se vinde cu preturi care ajung pana la 30 de euro * Despre toate acestea, am stat de vorba cu Florin Mitroi, primarul localitatii, un bun cunoscator al realitatii din zona

Localitatea, care se afla la numai sase kilometri de municipiul Constanta, ar putea deveni, foarte curand, parte integranta a acestuia.In momentul de fata, pretul unui teren in aceasta zona nu inregistreaza preturi extrem de ridicate, precum cele din oras. Cu toate acestea, localitatea s-a dezvoltat in ultimii doi ani, si tot mai multe persoane si-au construit case in zona sau au devenit proprietari de teren. Utilitatile din comuna s-au extins, ceea ce a dus si va duce la crearea de noi cartiere. Toate acestea au condus la cresterea preturilor terenurilor, astfel ca in prezent, anunturile imobiliare din presa arata ca un metru patrat in zona se vinde cu preturi pornind de la 12 pana la 30 de euro si, potrivit specialistilor, vor cunoaste un trend ascendent.Despre toate acestea, am stat de vorba cu Florin Mitroi (foto), primarul localitatii, un bun cunoscator al realitatii din zona. Care a fost strategia pe care ati abordat-o la preluarea functiei de primar, in vederea deschiderii comunei spre noi investitori?Inainte de anul 2004, nimeni nu a realizat cat de important era terenul pe care Primaria comunei Valu lui Traian il avea la dispozitie, asa putin cat era. Se concesionau terenuri la preturi derizorii, iar veniturile pentru bugetul local erau reduse. La instalarea pe functie, am realizat ca multe din planurile mele pentru aceasta comuna nu se puteau realiza, primaria neavand resursele financiare necesare, si tocmai de aceea am incercat sa fac ceva pentru a dezvolta aceasta comuna. Am avut la dispozitie in jur de sapte hectare de teren pe care le-am lotizat si le-am scos la licitatie, sa vad daca oamenii sunt interesati in achizitionarea lor. La licitatie au participat toti cei interesati, fara nici un alt fel de criteriu, avand grija sa mediatizez intens acest demers. Pretul de pornire la primele licitatii a fost de numai cinci dolari pe metrul patrat si, de la a treia sau a patra licitatie, pretul a inceput sa creasca, iar in luna decembrie 2005, valoarea terenului era de aproximativ 12 euro pe metrul patrat. In prezent, in aceea zona s-a ridicat un nou cartier.Ati oferit teren in concesiune? In ce conditii ati concesionat terenul?Cereri vin in continuare si pentru vanzare si pentru concesiune, insa, din pacate, Primaria Valu lui Traian nu mai dispune de teren. Am concesionat terenuri locuitorilor din comuna, dar si celor din afara ei, daca au avut intentia sa-l cumpere, intr-un viitor apropiat.Avand in vedere ca Primaria nu mai detine terenuri, ce altceva aveti de gand sa faceti astfel incat comuna sa continue sa se dezvolte?Exista o suprafata de teren de aproximativ doua sute de hectare, ce apartine unor locuitori ai comunei, pe care acestia o revendica de la stat, si pe care dorim sa o introducem in intravilan. Pana acum, am obtinut consimtamantul tuturor proprietarilor, cu atat mai mult cu cat Consiliul local va suporta toate cheltuielile necesare trecerii din extravilan in intravilan. Totodata, au fost luate in calcul si investitiile necesare pentru utilitati, in aceasta zona unde se va forma un nou cartier. Astfel, cei care vor vrea, mai devreme sau mai tarziu, sa vanda aceste terenuri, vor obtine un pret bun, iar cei care vor investi si construi aici, vor avea utilitati, iar comuna Valu lui Traian, per total, isi creeaza noi surse de venit la bugetul local.In conditiile in care comuna Valu lui Traian s-a extins destul de mult si se va mai extinde, care este stadiul drumurilor de acces, retelei de apa si a celorlalte utilitati?De un an si jumatate de cand sunt primar si pana in prezent, am reusit sa realizez 60% din problema drumurilor din comuna, iar eu sper ca pana in toamna acestui an sa finalizez cea mai mare parte a acestui capitol, inclusiv pentru zonele nou construite, fonduri, in acest sens, existand deja. Totodata, ne dorim si reabilitarea drumului national, DN1, care traverseaza localitatea, iar in momentul de fata suntem in discutii cu institutiile abilitate pentru obtinerea de fonduri. Daca se vor obtine banii necesari reabilitarii, noul proiect va prevede spatii verzi, precum si refugii pentru parcare. Pentru reteaua de apa, pana in prezent s-au investit 20 de miliarde de lei, fonduri atrase atat de la Guvern, Consiliul Judetean, cat si de la bugetul local. Mai exista un alt proiect a carui valoare se ridica la 4,5 miliarde de lei, si odata cu finalizarea acestui ultim proiect, problema retelei de apa din Valu Lui Traian va fi rezolvata in totalitate. In ceea ce priveste iluminatul stradal, s-au finalizat doua proiecte pentru cartierele noi ale localitatii si sper ca si aceasta problema sa fie incheiata definitiv pana in toamna acestui an.De cand sunteti primar au crescut veniturile la bugetul local?Ca urmare a dezvoltarii economice a localitatii, numarul locuitorilor a crescut simtitor in ultimii doi ani. In acelasi timp, si numarul agentilor economici a crescut, iar acest lucru a determinat o crestere fireasca a veniturilor inregistrate la bugetul local, cu aproximativ 45%.Ce avantaje oferiti agentilor economici care vin sa investeasca in Valul lui Traian?In principiu, nu exista avantaje pentru cei care aleg sa investeasca in localitate, insa acestia primesc atat de la mine, in calitate de primar, cat si de la toti ceilalti angajati ai institutiei pe care o conduc, tot sprijinul necesar pentru bunul mers al activitatii lor, in deplina concordanta cu legea.Ce investitii viitoare doriti sa realizati, avand in vedere ca veniturile locale sunt in crestere?Pentru anii urmatori suntem in discutii pentru realizarea unui parteneriat public privat privind construirea, in centrul localitatii, a unei piete agroalimentare si a unui spital de o suta de locuri, dar aceste lucruri sunt doar in faza de proiect.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii