Cand au trecut 360 de zile...

Ce inseamna un an? Adica 360 de zile? Pot reprezenta 40% dintr-un cincinal ceausist, cu cascade de depasiri de plan. Sau varsta unui copil care incepe deja sa gangureasca ceva. Va mai mirati ca uneori ZIUA Satelor scrie pe neintelesul "unora"? Glumiti! Imi aduc aminte de cateva subiecte pentru care am fost agresati la propriu. Si aici ma gandesc la fostul primar din Ion Corvin. Acum unii ne felicita, ne lauda si chiar ne pupa. Unii sunt sinceri, altii stim ca o fac din obligatie. "Noi stim ca ei stiu ca noi stim". Pe langa agresiunile verbale am avut parte de amenintari, am fost haituiti, blestemati, scuipati, injurati. Am fost dati in judecata si am avut parte de denunturi penale. Acum "ei" spun ca suntem buni, maine vor reincepe cu "protestele", iar noi vom incerca sa ne facem meseria. Putem spune ca suntem pana la urma chit. Si nu ne plangem, doar constatam. In cele 50 de aparitii ale saptamanalului ZIUA Satelor, am reusit sa ne facem prieteni si neprieteni. Si unii, si altii ne citesc in egala masura, doar ca motivatia este diferita. Dupa cum si parerile lor despre noi sunt diferite. In urma cu un an, ma intrebam cum va fi cand din 1 vom face 10. N-a trecut mult si am aflat. Apoi, in mod firesc, mi-am imaginat cum va fi cand vom ajunge la 100, dar obiectivul parea atat de indepartat, incat am renuntat sa fac supozitii si scenarii. Acum incerc sa-mi aduc aminte ce-am facut in atata timp si retrospectiva asta parca este al naibii de greu de realizat. Ca de fiecare data cand este vorba de cineva drag. Povestea a inceput pentru cea care a fost creierul acestui proiect intr-o vacanta aparent obisnuita si nu anunta nimic spectaculos in monotona ei desfasurare. Nimeni nu a mai scris despre cum s-a nascut acest proiect si mai ales cat de departe de acest judet a aparut ideea. Eu cand am auzit-o prima data mi s-a parut ca nu are nici cea mai mica sansa de a se realiza, dar ca orice om de bun simt atunci mi-am pastrat comentariile pesimiste. Acum realizez cat de bine am facut pentru ca s-a demonstrat contrariul. Singura mea certitudine de atunci era ca acest saptamanal se dorea sa fie un proiect pe termen lung si sa fie altceva. Altceva decat s-a facut pana acum, de la asezarea in cele patru pagini si pana la modul in care se trateaza subiectele. Acum nu pot sa nu imi aduc aminte si de faptul ca ne-am facut "prieteni" in sistemul de sanatate. Cred totusi ca nici nu se putea altfel, dupa materialele despre reforma din sistemul romanesc de sanatate, care calca peste cadavre, despre neputinta celor din sistem de a rezolva criza, despre stomatologii care ignora contractele semnate cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, despre crematoriile ce atenteaza la sanatatea noastra. Am reusit in egala masura sa suparam diferiti oameni si diferite partide sau institutii ale statului. N-o sa va vina sa credeti, dar facand toate astea ne-a ramas timp sa editam si sa corectam texte, sa conducem masini, sa tehnoredactam ZIUA Satelor, pe care ne-am dorit-o mereu mai buna, sa ne facem cafele si sa ne aprindem tigari, sa ne certam si sa ne impacam, sa stingem lumina in redactie la un moment dat, inspre noapte, si sa deschidem din nou calculatoarele dupa cateva ore, sa ne imbatam si sa ne trezim. Ar fi inca atatea de spus si multe altele care nu pot fi impartasite si raman numai ale noastre, pentru simplul motiv ca o strangere de mana a unui prieten nu se poate vinde si un umar pe care sa te sprijini nu se poate cumpara. Poate ca unele pagini din cele 50 de numere, vor fi parand mai neterminate. Sa stiti ca nu din graba. Si credeti-ma pe cuvant ca cele 50 de numere din ZIUA Satelor nu s-au scos din paranoia, si nici in urma unei indelungi studiate probleme de marketing, ci dintr-un singur motiv: o mana de oameni ce se pot numara pe degetele a doua maini de om au vrut sa va daruiasca ceva. Asa ca va rog sa primiti darul lor ca atare.