Constantenii prefera traiul la sat

Viata la tara

Fata de acum zece ani, peste 14.000 de persoane au renuntat la oras

Una dintre tristele concluzii ale recensamantului anului 2002 a fost aceea ca "Romania trece printr-un proces de dezurbanizare". Mai pe romaneste, asta inseamna ca o parte a populatiei care traia la oras a lasat balta confortul proverbial pe care-l ofereau cutiutele de chibrituri numite apartamente, pentru a se deda traiului (presupus) bucolic al vietii la tara. In cifre, acest indicator al recensamantului demonstreaza ca multi constanteni s-au intors de unde au plecat cand erau tineri, dupa ce au consumat aventura traiului la oras si dupa ce participasera in masa la fenomenul invers, urbanizarea. Astfel, procentul de 1,6 la suta al constantenilor care au lasat orasul pentru sat reprezinta, comparativ cu recensamantul din anul 1992, o nedorita crestere a numarului locuitorilor din mediul rural. In total, 47,3 la suta din populatia judetului Constanta locuieste acum la tara si sunt "sperante" ca la urmatorul recensamant, daca mergem tot asa (si mergem, dupa cum o arata preturile la intretinere, la mancare, la benzina, la servicii, la orice, in general), se va dovedi ca mai mult de jumatate dintre constanteni s-a ruralizat. Trist record, pentru ca in statele civilizate cel mult 10 (zece!) la suta dintre locuitori stau la tara, dupa cum arata statisticile, restul ducand trai de oras. Ramasi fara slujbe ori incercand supravietuirea cu salarii de mizerie, pensionati inainte de vreme, pe doi lei, si nevoiti sa exercite un soi de civism care-i obliga moral sa-si achite intai facturile la intretinere, electricitate si telefon, si abia apoi, daca ramane ceva, sa-si mai cumpere medicamente si mancare, multi constanteni au crezut ca satul din care plecasera cu ani in urma poate fi o alternativa. Si-au vandut apartamentele sau le-au lasat copiilor, au incasat, daca a fost rost, niscaiva salarii compensatorii si s-au reintors intr-un loc pe care-l credeau a fi acasa, un pic mai saltati decat atunci cand luasera calea orasului. Nici tarani, nici oraseni, veneticii fara voie s-au vazut depasiti de situatie, incasand lovitura dupa lovitura. Daca nu fusesera suficient de avuti pentru a trai la oras, s-a dovedit ca nu erau suficient de pregatiti nici pentru a sta la tara. Banisorii stransi s-au dus ca praful cand bate vantul, agricultura individuala i-a ruinat complet, iar cea de asociatie i-a adus in sapa de lemn. De micile afaceri, daca au fost, s-a ales pulberea, stiut fiind ca cel caruia, pompos, i se spune producator agricol este cel mai sarac dintre saracii judetului Constanta. Bilantul unui an de munca - un cotet cu gaini, o banita-doua de porumb si-un sac de grau, un porc - daca a dat Dumnezeu sa scape de cine stie ce molima, este prea mic, parca, pentru a justifica osanda la care sunt supusi acesti hibrizi umani, dezradacinati din rostul lor si nevoiti sa duca un trai in care nu se mai regasesc, nicidecum, ca tarani si nu-l mai pot asocia perioadei cand au fost, odata, oraseni! Asa s-a ajuns ca cei despre care se spunea, in vremea in care Ceausescu ii lua direct de la coada sapei, pentru a-i face prelucratori prin aschiere, ca sunt "urbanizati recent", sa parcurga traseul invers, prin care, de la serviciul lor de prelucratori prin aschiere, ca doar nu prea mai aveau ce prelucra si aschia, sa ajunga direct la coada sapei, devenind, in statistici, "ruralizati recent". Si pentru care proverbul "decat la oras codas, mai bine-n satul tau fruntas!" este doar un efect artificial al tranzitiei, care le-a permis, temporar, sa faca parte din prima categorie, dar le-a refuzat dreptul definitiv de a intra in cea de-a doua!