Credinciosii ortodocsi vor praznui, duminica, Adormirea Maicii Domnului

Celebrata in fiecare an la 15 august, aceasta este cea mai importanta sarbatoare dedicata Fecioarei Maria * Acesta este momentul cand Maica Domnului s-a ridicat cu tot cu trup la cer * Sarbatoarea se numeste in popor si Santa Marie Mare

Adormirea Maicii Domnului, praznuita in fiecare an la data de 15 august, este cea mai mare sarbatoare ortodoxa dedicata Fecioarei Maria. Ziua in care Maica Domnului si-a dat sufletul in mainile Fiului ei, iar apoi, dupa ce a fost ingropata, s-a ridicat cu tot cu trup la cer, asa cum au marturisit Apostolii care au desfacut mormantul sfant in zilele urmatoare. De aceea, ziua Adormirii Preasfintei Fecioare si inceputul vietii ei vesnice acolo sus, alaturi de Fiul iubit, de unde ne vegheaza si ne ocroteste cu puterea si rugaciunile ei, este prilej de mare sarbatoare si de bucurie, nu de trista comemorare. Gradul superior de cinstire acordata Maicii Domnului se vede si din numarul mare al sarbatorilor inchinate amintirii si supravenerarii ei. Pe cand sfintii ceilalti sunt, ca regula generala, pomeniti sau sarbatoriti o singura data pe an - si anume in ziua mortii lor -, Sfanta Fecioara este sarbatorita, in chip special, de mai multe ori in cursul anului bisericesc, prin praznice care comemoreaza nu numai adormirea sau trecerea ei la cele vesnice, ci si alte cateva momente importante din cursul vietii, precum si unele minuni savarsite prin puterea ei, dupa mutarea din viata aceasta. Adormirea Maicii Domnului, numita in popor si Santa Marie Mare, la 15 august, este sarbatoarea in amintirea zilei in care Sfanta Fecioara si-a dat obstescul sfarsit. Dupa o pioasa traditie veche, cunoscuta mai intai in Apus si trecuta apoi si in Rasarit, la trei zile dupa adormirea ei, Sfanta Fecioara ar fi fost ridicata cu trupul la cer, ca si dumnezeiescul ei Fiu. De aceea, in Apus, in timpurile mai noi, aceasta sarbatoare a primit denumirea de Assumptio Beatae Mariae Virginis, adica Ridicarea la cer a Sfintei Fecioare Maria.

Maica Domnului in Vechiul si Noul Testament

In Sfanta Scriptura avem doua modalitati de prezentare a Maicii Domnului: una prefigurativa sau tipica, in Vechiul Testament, si alta direct sau deplin revelata, in Noul Testament. In Vechiul Testament se face mentiune despre femei care au avut o insemnatate speciala in istoria mantuirii pana la venirea lui Mesia. Spre deosebire de celelalte femei mentionate in Vechiul si in Noul Testament, numai Maica Domnului a fost obiectul unor profetii. Isaia a prezis ca Fecioara va naste pe Mantuitorul in chip minunat, ca un mare semn dumnezeiesc de izbavire a poporului ales si de mantuire a lumii: "Pentru aceasta, Domnul meu va va da un semn: Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel" (Isaia 7, 14). De asemenea, dreptul Simeon a prezis suferinta Maicii Domnului zicandu-i, dupa ce a binecuvantat pe Pruncul Iisus: "Iata, Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel si spre semn de contrazicere ca sa se descopere gandurile din multe inimi. Si prin insusi sufletul tau va trece sabie" (Luca 2, 34-35). Mai presus de cinstirea omeneasca fata de Maica Domnului, adusa prin cuvintele profetiilor amintite aici, este insa cinstirea dumnezeiasca adusa ei in chip minunat. Astfel, inainte de momentul extraordinar al intruparii Cuvantului lui Dumnezeu, Sfanta Fecioara a fost vestita de Dumnezeu prin inger ca a fost aleasa pentru a naste pe insusi Cuvantul lui Dumnezeu, cum arata Sfantul Evanghelist Luca. Asadar, Maica Domnului are un loc deosebit in istoria mantuirii neamului omenesc pentru ca ea este noua Eva curatita de pacatul neascultarii prin ascultarea de Dumnezeu la intruparea Mantuitorului, este Mama Fiului lui Dumnezeu intrupat (Emanuel), iar intrucat Biserica este numita Trup al lui Hristos, popor nou de credinciosi etc., Maica Domnului este si Maica a Bisericii, a tuturor celor renascuti prin Hristos, prin Sfanta Taina a Botezului.