Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:37 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

In lipsa fondurilor financiare, comuna Castelu a ramas in bezna

ro

10 Sep, 2004 00:00 818 Marime text

Situatia Grupului Scolar Agricol Castelu nu este unica

Din luna august, institutia de invatamant din localitate este obligata sa isi desfasoare activitatea fara curent electric * Sistarea energiei electrice survine in urma neachitarii din luna februarie a facturilor restante * Administratia locala a acordat liceului, in urma cu cateva luni, aproximativ 800 de milioane de lei, banii fiind folositi pentru achitarea altor cheltuieli * In prezent, Primaria Castelu nu dispune de bani pentru rezolvarea situatiei * Mai mult, alte doua institutii scolare si aproape 70 de familii au ramas, de cateva zile, fara energie electrica * Iluminatul public din Castelu si Nisipari a fost si el sistat * In luna iulie, primaria a primit din partea Consiliului Judetean Constanta doar 200 de milioane de lei din cele aproape doua miliarde cuvenite * Elevii liceului sunt siliti de profesori sa practice agricultura pentru a li se incheia mediile

Suplimentul "ZIUA Satelor" a prezentat in ultimele saptamani situatia grava in care se afla Grupul Scolar Agricol Castelu. Cu doar cateva zile inainte de inceperea noului an scolar, institutia de invatamant din comuna Castelu se confrunta cu lipsa utilitatilor, foarte necesare pentru buna desfasurare a activitatii scolare.Conducerea liceului arunca vina pe primarSituatia grava in care se afla in prezent institutia a fost cauzata de numeroasele restante la plata curentului electric. "De mai bine de o luna, activitatea liceului este, practic, blocata din cauza sistarii energiei electrice. In prezent, nu putem comunica cu nimeni, deoarece nu mai exista nici telefon si nici Internet. Nici proiectele pe care le derulam nu pot fi duse la bun sfarsit din aceasta cauza. In plus, nici apa potabila nu mai avem. Si asta acum, in prag de inceput de an scolar", a declarat zilele trecute directorul liceului, Gabriela Livadariu. Directorul Grupului Scolar Agricol Castelu a subliniat faptul ca acest lucru a fost posibil deoarece institutia nu si-a mai achitat facturile la energia electrica din luna februarie, din lipsa fondurilor financiare. Chiar daca achitarea facturilor la curentul electric era de datoria administratiei locale, aceasta recunoaste faptul ca "Primaria Castelu a alocat, acum cateva luni, suma de aproximativ 800 milioane de lei, insa acesti bani au fost folositi pentru alte cheltuieli". In aceste conditii, Livadariu sustine ca vinovata pentru modul in care institutia scolara isi va intampina elevii la 15 septembrie este "doar Primaria Castelu, care a dat dovada de rea-vointa".Cert este ca cele 800 de milioane de lei acordate de primarie au fost folosite pentru achitarea altor cheltuieli, in conditiile in care gestionarea corecta a sumei era o datorie a conducerii liceului, care ar fi putut sa aloce macar o parte din fondurile primite pentru plata restantelor la curentul electric. Sumele restante, si anume 300 de milioane de lei, ar fi trebuit sa fie alocate de catre Primaria Castelu, insa, in urma infiintarii comunei Cuza Voda, administratia publica locala nu a mai primit banii cuveniti de la Consiliul Judetean Constanta.Siliti sa isi faca practica la... sapaAvand in vedere faptul ca pana la deschiderea noului an scolar mai sunt cateva zile, conducerea institutiei de invatamant a decis sa pregateasca liceul pentru intampinarea elevilor. "Chiar daca exista riscul ca liceul sa nu mai primeasca aviz de functionare pentru anul scolar 2004-2005, am decis sa efectuam toate reparatiile necesare astfel incat cladirile institutiei sa poata fi functionale. La ora actuala, elevii liceului se ocupa de igienizarea unitatii de invatamant, ei participand la varuitul si vopsitul salilor de clasa. Materialele necesare actiunii au fost achizitionate prin vanzarea produselor agricole", a spus Gabriela Livadariu.Pentru toate activitatile desfasurate aici au fost folositi elevii, care, potrivit declaratiilor directorului institutiei, si-au realizat in acest fel orele restante de practica. In acest fel, copiii si-au efectuat practica... la sapa. Si asta deoarece Grupul Scolar Agricol Castelu dispune de un spatiu destul de mare, dar si de nenumarate plantatii de legume si sere. In timpul "practicii", elevii au cultivat rosii, castraveti, varza, cartofi, fasole etc. Unii dintre copii sustin faptul ca aceste plantatii nu au fost facute pentru a capata experienta. Mai mult, in programa scolara nu se mentioneaza ca cei care fac practica pe timpul vacantei trebuie sa ia locul agricultorilor. "Profesorii ne-au pus sa muncim. Practica pe care o faceam noi era cu totul si cu totul altceva decat ce trebuia sa facem. Colegi de-ai mei au fost dusi pe camp la oameni, unde munceau de dimineata pana seara. Daca nu veneam in fiecare zi la practica, profesorii ne amenintau ca nu ne vor incheia mediile", a declarat eleva M.O.In ceea ce o priveste pe Gabriela Livadariu, aceasta a precizat ca elevii nu fac altceva decat practica in gradinile scolii. Si asta pentru ca, prin munca lor, sa fie efectuata igienizarea liceului.Politica liceului este politica PSD?In urma cu doua saptamani, Gabriela Livadariu se declara deosebit de mahnita de faptul ca afinitatile politice sunt cele vinovate de lipsa fondurilor financiare pentru plata restantelor energiei electrice. "Culoarea politica isi pune amprenta si in domeniul invatamantului, cu atat mai mult cu cat la nivelul Grupului Scolar Agricol Castelu conducerea nu aplica decat politica liceului", afirma directorul institutiei scolare.Surse neoficiale ne-au declarat faptul ca atacurile conducerii Grupului Scolar Agricol Castelu indreptate asupra primarului Nicolae Anghel au la baza chiar culoarea politica a directorului Gabriela Livadariu, care este membru al partidului de guvernamant.La randul sau, primarul comunei Castelu, Nicolae Anghel, este constient de situatia in care se afla institutia de invatamant din localitate, insa este convins ca toate aceste probleme ar fi putut fi evitate daca nu era membru al Partidului National Taranesc Crestin Democrat. "Pentru Consiliul Judetean Constanta se pare ca exista o diferenta intre ceea ce prevede legea si modul in care ea este aplicata in teritoriu. Aceasta diferenta este data de culoarea politica", a declarat taranistul Nicolae Anghel. Primarul Anghel sustine ca, la inceputul lunii iulie, localitatea Castelu avea alocate 1823 miliarde lei conform Legii 507/2003. "Initial, acesti bani reveneau comunei Castelu, insa s-au facut unele modificari, astfel ca 1623 miliarde lei au fost distribuiti nou-infiintatei comune Cuza Voda, iar Castelu a ramas doar cu 200 milioane lei. Ce probleme as putea rezolva mai intai cu aceasta suma?", a mentionat primarul Anghel. De asemenea, seful administratiei locale a mentionat ca "inca din prima zi in care liceul a ramas fara curent electric am facut mai multe adrese catre toate institutiile judetene abilitate. Am stat pe la usa prefectului, dar si a presedintelui CJC. Situatia a ramas ca in gara si nu s-a rezolvat nimic".Fara curent electric in jumatate din comunaIn loc sa se gaseasca o solutie pentru rezolvarea situatiei in care se afla liceul din comuna, in aceasta zona se pare ca problemele tind sa se amplifice. Pentru ca reprezentantii CJC nu au mai acordat nici un ban administratiei din Castelu, aproape jumatate din comuna nu mai beneficiaza in aceste zile de energie electrica. "La scolile generale din Castelu si Nisipari curentul electric a fost sistat, la fel ca si iluminatul public din aceste sate. In plus, peste 50 de familii care locuiesc la Ferma III Castelu si alte 12 care domiciliaza in zona Agromec nu mai au curent electric de cateva zile", a precizat Nicolae Anghel. Si asta din cauza ca administratia locala nu a putut sa achite facturile pe lunile iulie si august, in valoare de 63 de milioane de lei. Primarul taranist mentioneaza ca sistarea curentului electric si a iluminatului public in comuna a fost posibila "doar din cauza faptului ca banii care trebuiau sa fie ai comunei nu au mai fost acordati, fara ca noua echipa a CJC sa tina cont ca la nivelul comunei sunt necesare o serie de investitii".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii