Strategie de dezvoltare a turismului din Ion Corvin
Strategie de dezvoltare a turismului din Ion Corvin
23 Mar, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
2094
Marime text
Manastirea si pestera Sfantului Andrei atrag anual mii de credinciosi
Autoritatile din localitatea Ion Corvin au acordat o atentie sporita potentialului de dezvoltare a turismului rural din zona. Deocamdata, activitatea turistica pe teritoriul comunei este slab dezvoltata, neexistand societati specializate in agroturism, insa primarul din Ion Corvin, Marcela Radulescu, desfasoara activitati pentru promovarea comunitatii. Comuna are in componenta cinci sate: Ion Corvin, Viile, Raristea, Crangu si Brebeni. Fiecare dintre localitati are trecut interesant, de-a lungul timpului fiind locuite de traci, daci, romani, turci si tatari. Ultimelor cercetari arheologice atesta ca localitatea a fost fondata la sfarsitul secolului al XVIII-lea, cunoscand o dezvoltare rapida, astfel incat, in anul 1840, Cuzgunul (fosta denumire a comunei) era enumerat printre cele 16 targuri ale Dobrogei. Prezenta pe teritoriul comunei a Pesterii Sfantului Apostol Andrei cu cele noua izvoare din apropiere, padurea Mihai Eminescu, Balta Beilic din satul Viile, precum si apropierea de malul Dunarii sunt oportunitati de dezvoltare a sectorului de turism si agroturism. "Elementele de activitate turistica ce recomanda comuna pentru includerea intr-un traseu turistic (turism itinerant cu valente cultural-religioase, de tranzit, pentru pescuit si vanatoare sportiva) sunt peisajul impadurit al dealurilor din sudul localitatii, ca rezervatie cinegetica de mufloni, mistret si caprior. Totodata, in localitatea Negureni exista o padure-rezervatie naturala, cu fond cinegetic pentru vanatoare sportiva, iar Manastirea si pestera Sfantului Apostol Andrei, situate la patru kilometri de comuna si alti trei kilometri de DN 3, constituie alte indicii ca zona este deosebit de valoroasa", specifica primarul Marcela Radulescu. Pe "Drumul vinului" Conducerea Primariei Ion Corvin considera ca includerea comunei in traseul turistic Constanta-Ostrov (Constanta-Basarabi-Adamclisi-Ion Corvin-Aliman-Oltina-Ostrov) va conduce la valorificarea potentialului cultural, istoric si religios, a cadrului natural extraordinar de valoros. "Un program indraznet, care va reusi relansarea Podgoriilor Dobrogei, ar fi "Drumul Vinului", deja functional in zona Prahovei. El este conceput ca un traseu turistic deosebit pentru Dobrogea, avand posibilitatea sa cunoasca locurile, istoria si vestitele vinuri dobrogene, recunoscute pe plan national si mondial. Nici sectorul industriei nu poate fi ignorat. Primarul Marcela Radulescu sustine ca in zona a fost dezvoltata pana in 1992 industria alimentara, a bauturilor si a tutunului. "In urma cu cativa ani, activitatile industriale au disparut odata cu restructurarea intregii industrii romanesti ducand la somaj, pierderea surselor de finantare la bugetul local si implicit la saracirea populatiei", a mai precizat seful administratiei publice.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii