Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:14 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tentativa de omor dupa 20 de ani de casnicie

ro

03 Dec, 2004 00:00 1849 Marime text

Regrete tardive

Constantin Badica din Basarabi a fost casatorit cu Valeria Grosu din Agigea timp de 20 de ani * Acestia au divortat in anul 2001, cei doi copii pe care-i aveau impreuna ramanand cu mama lor * Pe data de 2 iulie, Badica s-a dus la Agigea cu intentia de a sta de vorba cu fiul sau care-si cauta un loc de munca * Desi nimic nu prevedea ca s-ar putea intampla o nenorocire, in jurul orei 17.00 din ziua respectiva, lucrurile au scapat de sub control in ceea ce-l priveste pe Constantin Badica * El a injunghiat-o de 15 ori pe fosta sa sotie cu trei cutite diferite * Constantin Badica a ajuns dupa gratii, iar fosta sa sotie la spital * Cu toate acestea, femeia a avut zile, in momentul de fata fiind in afara oricarui pericol * Dosarul penal, cel care-l are ca inculpat pe Constantin Badica, se afla pe rolul Tribunalului Constanta * Partea vatamata, in speta, Valeria Grosu, a solicitat 250 de milioane de lei reprezentand daune morale si materiale

In urma cu cateva luni, linistea comunei Agigea a fost spulberata de un eveniment care a avut consecinte destul de grave. Constantin Badica, in varsta de 52 de ani, din Basarabi, a fost casatorit timp de 20 de ani cu Valeria Grosu, de 43 de ani, din Agigea. Cei doi au impreuna doi copii, insa din cauza neintelegerilor au divortat in anul 2001, ambii copii ramanand cu mama lor. Dupa divort, relatiile dintre fostii soti au devenit si mai tensionate, ajungandu-se chiar ca femeia sa depuna plangere penala la Politie impotriva fostului sot, invocand faptul ca acesta o ameninta permanent. La randul sau, in anul 2002, Constantin Badica a formulat un memoriu catre Postul de Politie Agigea, in care reclama ca fosta sa sotie si rudele acesteia vor sa-l distruga psihic si moral. In memoriul respectiv, Badica specifica faptul ca cei doi copii ai sai sunt influentati de catre rudele fostei sotii in mod negativ si ca situatia creata il aduce intr-o situatie care il va impinge sa faca crima de om. Dupa solutionarea memoriului, politistii i-au pus in vedere lui Badica sa nu o mai deranjeze si sa o ameninte pe fosta sa sotie.S-a dus dupa copil si a dat de fosta sotieIn cursul zilei de 2 iulie, Constantin Badica a venit de la domiciliul sau din Basarabi la Agigea cu intentia de a discuta cu fiul sau, Lucian Razvan Badica care-si cauta un loc de munca. In acest sens, s-a dus la locuinta fostei sotii, dar femeia i-a spus ca baiatul nu este acasa fiind plecat la Eforie. Barbatul a coborat la barul din fata casei cu intentia de a-l astepta pe copil, timp in care a consumat mai multe cafele si cateva sticle cu bere. La ora 17.00, Badica s-a hotarat sa urce ultima data in bloc pentru a intreba de fiul sau, astfel ca a batut din nou la usa fostei sale sotii. Cand aceasta l-a intrebat pe un ton rastit ce mai vrea, barbatul s-a enervat la culme si a pus piciorul in prag cu intentia de a intra in casa. Cunoscand comportamentul violent al fostului sau sot, Valeria Grosu a inceput sa strige dupa ajutor, lucru care l-a enervat si mai tare pe Badica.Injunghiata de 15 ori cu trei cutiteFolosind violenta, Constantin Badica a reusit sa intre in casa peste femeie si a apucat-o cu mainile de gat. Aceasta a incercat sa se apere, insa barbatul a luat din bucatarie un cutit cu lama de zece cm cu care a lovit-o initial in picior, dupa care a continuat sa o loveasca de mai multe ori la nimereala, pana cand lama cutitului s-a rupt in abdomenul partii vatamate. Dupa ce femeia si-a smuls lama cutitului rupt din abdomen, barbatul s-a dus in bucatarie de unde a luat un alt cutit cu lama de 17 cm si a continuat sa o injunghie pe tot corpul pana cand si lama acestuia s-a rupt in umarul victimei. Auzind tipetele femeii, mai multi vecini au venit la usa acesteia, moment in care Badica a luat un al treilea cutit cu care i-a amenintat pe acestia spunandu-le ca daca nu pleaca o omoara pe fosta sa sotie. Asa ca oamenii s-au retras, insa au anuntat Politia. In acest moment, Badica a continuat sa o loveasca pe partea vatamata, pana cand si lama celui de-a treilea cutit s-a rupt, dupa care a inceput sa o loveasca cu pumnii si picioarele. La scurt timp, Constantin Badica a iesit din bloc si s-a indreptat spre ghiol cu intentia de a se sinucide. A fost insa urmat de cateva persoane care i-au cerut sa se predea, lucru care pana la urma s-a si intamplat, dupa care a fost condus de catre politisti la post. La scurt timp, a fost chemata si o ambulanta care a transportat-o pe femeie la spital. Ea a fost supusa imediat unei interventii chirurgicale. In urma examinarii s-a stabilit ca Valeria Grosu prezenta numeroase leziuni care i-au pus viata in pericol si pentru a caror vindecare a necesitat 25-30 de zile de ingrijiri medicale. De asemenea, in urma examenului medico-legal, s-a constatat ca Valeria Grosu a fost injunghiata de 15 ori.O scrisoare de iertareCurios este faptul ca pana la retinerea sa de catre organele de ancheta, Constantin Badica a scris o scrisoare catre partea vatamata, pe care a predat-o anchetatorilor, in care-si cerea iertare pentru ceea ce facuse si facea referiri la anumite depresii, incercand totodata sa se victimizeze. Luat la intrebari de catre anchetatori, agresorul a declarat ca nu stie de ce a recurs la un asemenea gest, deoarece are momente de depresie in care nu stie ce face si ca ii pare rau pentru fapta comisa. Mai mult, barbatul a mai declarat ca rudele fostei sotii il imping sa faca crima. Badica a fost imediat arestat preventiv, iar ulterior trimis in fata instantei sub acuzatia de tentativa de omor si violare de domiciliu. Pe de alta parte, partea vatamata, Valeria Grosu, s-a constituit parte civila in procesul penal cu sumele de 50 de milioane de lei, reprezentand daune materiale si 200 de milioane de lei, reprezentand daune morale. In ceea ce priveste comportamentul lui Constantin Badica, oamenii legii au dispus efectuarea unei expertize psihiatrice. Prin raportul de expertiza psihiatrica nr. A1/8273/25.08.2004 al Institutului National de Medicina Legala Mina Minovici Bucuresti, s-a concluzionat ca inculpatul Constantin Badica are tulburare de personalitate, insa are discernamant in raport cu fapta pentru care este cercetat penal."Am incercat sa o omor si-mi pare rau ca nu am reusit..."Dosarul penal al lui Constantin Badica a fost trimis la Tribunalul Constanta unde au inceput cercetarile judecatoresti. Saptamana aceasta, magistratii au audiat mai multi martori. Unul dintre acestia, Nicoleta Dragescu, a declarat in fata judecatorilor ca s-a aflat in imediata apropiere a inculpatului atunci cand acesta a fost retinut de catre politisti. "Am auzit cand ii spunea politistului ca a incercat sa o omoare si ca-i pare rau ca nu a reusit sa faca acest lucru pentru ca urmarea asta de 20 de ani. A mai spus ca a facut-o cu premeditare", a declarat martora. In momentul in care avocatul apararii s-a suparat spunand ca nu a declarat asa ceva, in faza de urmarire penala, Nicoleta Dragescu a inceput sa planga si a venit cu o scuza care ridica semne de intrebare. Printre lacrimi, aceasta a motivat ca parintii sai sunt morti si uraste astfel de oameni, adica criminalii. Pentru continuarea cercetarilor judecatoresti, magistratii au acordat un nou termen pentru luna viitoare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii