Umbra Gulagului romanesc de la Poarta Alba
Umbra Gulagului romanesc de la Poarta Alba
17 Nov, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
964
Marime text
# Mii de suflete au pierit in perioada 1949-1953 la Canalul Mortii * Dunarea a ajuns la Marea Neagra spaland cu sange Dobrogea
Au cazut unul cate unul. Caraliul abia astepta sa infunde cu tocul cizmei, in mocirla sau praf, trupurile celor de la Canal. Cand Dunarea se joaca cu vantul poti observa din loc in loc oasele stravezii ale celor care au spus nu comunismului.La bifurcarea Canalului Dunarea-Marea Neagra, in vecinatatea comunei Poarta Alba, sta curmezis de-a lungul timpului inspre porturile Agigea si Midia, Monumentul Memorial de la Poarta Alba. 11 cruci din beton vorbesc despre patimile detinutilor politici din Constanta, Midia, Peninsula, Galesul, Noua Culme, Poarta Alba, Medgidia, Saligny si Columbia. Noua cruci pe verticala spun povestea martirilor de la Canal. Cei 1600 de metri patrati in mijlocul carora troneaza monumentul sunt imbracati in flori sangerii si pietris alb. Totul este imprejmuit cu sarma galvanizata... Intrebam de ce sarma intr-un loc inchinat durerii... Raspunsul sparge tacerea, iar aerul devine mai greu: "Pentru protectie!". Nu mai intrebam a cui protectie...Lichidarea, actiune constructivaDetinutii inchisi in cele noua colonii din Dobrogea au pierit cu miile in scopuri nobile. De fapt, ideea construirii Canalului a fost mult mai veche decat momentul inchegarii planului propriu-zis. Primele date apar in anul 1837, pentru ca 13 ani mai tarziu, Ion Ionescu de la Brad sa conceapa un proiect vast, dar mult prea costisitor. Sistemul de navigatie fluvial este gandit in 1927 de Jean Stoenescu, iar lucrarile Canalului Dunare-Marea Neagra incep in anul 1949 la cererea Partidului Comunist, guvernului si cu sprijinul armat al URSS. Scopurile verbale faceau referire la transporturi ieftine si scurte spre mare, combaterea secetei dunarene, asanarea vaii Carasu si crearea unui om nou, cu nivel politic ridicat.Plata despagubirilor de razboi si jaful sistematic aplicat bogatiilor Romaniei inclinau balanta spre esuarea planului. Nu prea gaseai fonduri si nici capacitate tehnica pentru a pune in aplicare visul maret. Fostii detinuti vorbesc inca incet despre scopul care a stat in spatele Canalului: "Trebuiau sa ne lichideze. Nu ne puteau tolera. Eram impotriva dictaturii comuniste". "Le-au ramas oasele aici"Paznicul Monumentului de la Poarta Alba povesteste ca "de-ndata ce au inceput lucrarile la Canal s-au pornit arestarile. Firesc, munca la Canal trebuia asigurata; nici mai mult, nici mai putin de 65 de kilometri". Iar exodul a inceput. "Erau doctori si profesori si tineri ingineri. Le-au ramas oasele pe aici", spune strajerul de la Monument. Datele despre Canalul Mortii sunt aproximative: nu se stie numarul oamenilor inchisi sau morti. Spune paznicul ca "totul este bine umbrit". Din "rapoartele" vremii reiese ca 60% din totalul muncitorilor, respectiv 30.000-35.000 de persoane, erau detinuti politici. Datele nu tin cont insa de fluctuatiile frecvente. In Columbia erau 1500 de suflete, in Saligny alte 2000, la Kilometrul 31 alti 1500 isi ispaseau pedepsele politice, iar la Poarta Alba 12.000 de detinuti trageau ponoasele curajului de a spune "Nu va suport, comunistilor". In Galesu erau 3000 de oameni, in Noua Culme tot cam la fel, in Peninsula 8000, la Talasul 1500 de persoane, iar la Midia asudau 500. Pe 18 iulie 1953, lucrarile Canalului au incetat in urma deciziei adoptate la Moscova, dupa moartea lui Stalin. Calvarul a continuat insa: pentru esecul planului s-a platit cu viata detinutilor. Partidul Comunist a dat verdictul fatal: sabotorii infiltrati in conducerea Canalului si dusmanii de clasa au impiedicat lucrarea. S-au format doua grupe de sabotori, s-au pronuntat trei condamnari la moarte, iar restul la pedepse cuprinse intre 20 de ani si munca silnica pe viata."Nu vin romanii..."Se-mpiedica batranul paznic incercand se ne arate cat mai de aproape monumentul. Ne protejeaza de doi "prieteni buni ai omului" si vorbeste in soapta despre frig, batai, lipsa mancarii si moarte. "Arhitectul care a realizat proiectul, Ioan Puschila, a fost detinut politic pe-aici. A murit saracul inainte sa-si vada opera sfarsita", mai spune el. Cu parere de rau, omul spune ca nu prea vin oamenii, desi vara de vara trec sute de mii spre mare. Daca vin doi vizitatori pe saptamana e bine. Numai ca nici aia nu sunt romani! "Vin din Franta, Statele Unite ale Americii, Germania... doi biciclisti straini au strabatut mii de kilometri pana aici", mai adauga strajerul de la celor 11 cruci, adaugand ca romanii sunt din categoria celor care au spus "Nu" sistemului sau copiii acestora. De ce vin? Poate sa-si planga vietile irosite, poate sa-si aline ranile, poate sa fie alaturi de prietenii ramasi in urma lopetilor sau pentru ca cineva trebuie sa vegheze.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii