Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:41 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primaria Independenta, depunctata la proiectul depus pe Masura 322

ro

04 Dec, 2009 02:47 2314 Marime text
independenta_primar_cristea_gascan_02.jpgPrimăria Independenţa are mai puţine şanse de a accesa bani europeni pentru câteva dintre principalele obiective de realizat.

Este vorba despre faptul că proiectul depus spre finanţare în baza Măsurii 322, din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, a fost depunctat. Potrivit primarului Cristea Gâscan, proiectul integrat privind alimentarea cu apă a satului Tufani, înfiinţarea reţelei de canalizare în această localitate, asfaltarea a 1,7 km de drum, construirea unei grădiniţe la Independenţa şi a unui after-school ar putea fi respins din cauza faptului că, în loc de 66 de puncte, câte ar fi avut potrivit estimărilor reprezentanţilor Primăriei Independenţa, a rămas cu doar 59. Cu un astfel de „scor", susţine primarul, proiectul va fi respins. „Ne-au tăiat şapte puncte pe motiv că în studiul de fezabilitate nu s-ar specifica activitatea ONG-ului pe care l-am înfiinţat", ne-a declarat primarul Cristea Gâscan. Edilul a subliniat că în documente se precizează clar că organizaţia non-guvernamentală înfiinţată are ca scop dezvoltarea socio-culturală a comunei Independenţa. Primarul a precizat că se gândeşte să conteste punctajul proiectului.

Bani pentru extinderea liceului

Un proiect aflat în derulare este extinderea clădirii Liceului Tehnologic din Independenţa. De curând, primăria a primit 72 000 lei pentru continuarea extinderii cu patru săli de clasă a imobilului. Aceste noi săli de clasă vor servi drept laboratoare. „Am solicitat, anul trecut, 250 000 lei pentru această extindere. Acum am primit 72 000 lei. Este bine că i-am primit", a precizat edilul-şef, exprimându-şi speranţa că se vor găsi şi restul de bani necesari.

Administraţia locală din Independenţa a mai întocmit un proiect pentru extinderea şi modernizarea căminului cultural şi unul pentru realizarea canalului colector de ape pluviale la Tufani şi la Movila Verde.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii