Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:37 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Abtineti-va sa zbierati a doua oara!

ro

19 Jun, 2009 02:55 1107 Marime text
manuela1_editorial.jpgZiarele ne anunţă, de la schimbarea guvernării încoace, că avem şefi noi la instituţii. Ne-am obişnuit, ca o dată la patru ani sau chiar mai devreme, să vedem feţe noi prin jurnalele de ştiri sau în presa scrisă. Singurii neobişnuiţi cu noua situaţie sunt ei - şefii cei noi. 

Nu puţini sunt cei care la instalarea într-o funcţie publică se tem de presă şi spun chiar că au probleme cu ziariştii. Vina este aruncată, toată, de cele mai multe ori pe jurnalişti, consideraţi obraznici, prost-crescuţi, agresivi etc. Aproape că niciunul dintre cei care acuză nu se gândeşte că este posibil să-i aparţină o parte din culpa dificultăţilor de comunicare cu media. Multe persoane publice, mai ales cele care s-au trezit brusc cu acest statut, se plâng că au o imagine negativă din cauza mass-media. Problema este că nu se gândesc o clipă să înceteze să se mai văicărească şi să facă ceva pentru un dialog civilizat. Ca persoană publică ai nevoie de credibilitate şi de respectul celorlalţi pentru a-ţi face bine treaba, însă cum crezi că le vei obţine dacă tu te răţoieşti când îţi ţârâie telefonul şi un ziarist începe să întrebe diverse lucruri de interes public? Vă vând un secret vouă, celor aflaţi în această situaţie, de fapt vi-l ofer gratis, neaşteptând în schimb decât un minim de bunăvoinţă atunci când meseria noastră ne aduce în contact cu voi. Oricât de incomode, de provocatoare ar fi întrebările pe care vi le adresează un ziarist, nu săriţi ca arşi şi nu începeţi să-i luaţi la împrejur sau să le trântiţi telefonul în nas. Nu este o soluţie, pentru că persoana în cauză va face cunoscută reacţia voastră în presă şi iar nu veţi fi mulţumiţi de situaţia creată. Nu este un şantaj, ci doar un apel la bunăvoinţă. Fiind întrebări puse în legătură cu funcţia publică pe care o ocupaţi, sunteţi datori să răspundeţi, măcar din bun simţ. Încercaţi să vă păstraţi calmul, să răspundeţi elegant şi cu solicitudine şi să nu vă lăsaţi tulburaţi de tirada de întrebări. Cam acesta e, în mare, secretul. Veţi vedea cum, datorită atitudinii voastre, se schimbă şi atitudinea celui din faţa voastră. Din negativă în pozitivă. Însă, nu uitaţi că este valabilă şi viceversa, dacă vă arătaţi iritaţi. Şi ziariştii au antipatiile şi simpatiile lor, însă acestea se creează în funcţie de comportamentul persoanelor publice pe care le îndrăgesc sau le antipatizează. Oamenii bonomi, care nu uită să zâmbească şi să pară deschişi, sunt cei mai apreciaţi. A, şi încă un lucru, din fericire sau din păcate, o părere creată capătă adâncimi de convingere atunci când comportamentul este repetat. Aşa că, abţineţi-vă să zbieraţi şi a doua oară.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii