Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:05 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consilier judetean PSD din Prahova, cu afaceri la Fantanele

ro

28 Aug, 2009 03:03 6375 Marime text

sate_1.jpgÎntr-un interval de două luni, Primăria Fântânele a parafat nu mai puţin de cinci contracte de lucrări - coincidenţă - cu cinci firme prahovene # Printre societăţile plătite de autoritatea locală se numără şi firma unui consilier judeţean PSD din Prahova

Este binecunoscut faptul că investiţiile importante se fac în pragul campaniei electorale. În pragul alegerilor, autorităţile judeţene şi centrale dau cei mai mulţi bani comunităţilor locale. De aceea, primarii se roagă pentru cât mai multe alegeri.

Majoritatea investiţiilor, cu fonduri de la Consiliul Judeţean, s-au derulat în judeţul Constanţa, în anul preelectoral 2007 sau în anul electoral 2008. Exemple în acest sens sunt şi investiţiile făcute în judeţ prin intermediul SRL-ului Consiliului Judeţean Constanţa: SC Domeniul Public şi Privat Judeţean SRL. Prin această firmă au fost reabilitate obiective de interes pentru comunităţile locale, ca de pildă cămine culturale, şcoli, grădiniţe, dispensare etc. Fondurile au fost asigurate de la bugetul Consiliului Judeţean.

Un exemplu de primărie care a investit în clădirile celor mai vizibile instituţii de pe plan local este şi Fântânele. Primăria acestei comune a făcut o serie de investiţii în pragul alegerilor locale din 2008. Licitaţiile au fost făcute din 2007, astfel încât investiţiile să poată fi finalizate până în vară, iar primarul să nu fie înjurat de lume şi să rişte să-şi piardă mandatul. Unii primari sau foşti primari ştiu cât de aprigă a fost lupta la localele din 2008.

Gheorghe Popescu este primar la al doilea mandat. El a avut grijă să se ocupe prima şi prima dată de instituţiile din centru, care ies cel mai bine în evidenţă. Chiar dacă s-a apucat de ele pe ultima sută de metri a primului mandat, oamenii au mers, se pare, pe deviza mai bine mai târziu decât niciodată.

Potrivit Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), în interval de două luni, Primăria Fântânele a încheiat contracte de lucrări pentru cinci obiective de interes pentru comunitate.

fantanele_scoala.jpgUn lanţ de coincidenţe

Primarul a semnat cu cinci firme, toate din judeţul Prahova. Dar să le luăm pe rând.

Pe 5.09.2007, Primăria Fântânele a încheiat un contract pentru reabilitarea şcolii cu SC Anita SRL, din Mizil, judeţul Prahova. Valoarea contractului a fost de 361.518 lei fără TVA. Societatea a fost aleasă din doi ofertanţi. SC Anita SRL avea la vremea respectivă un număr de 20 de salariaţi, patronul firmei fiind un anume Ionel Munteanu.

Pe 6.09.2007, autoritatea locală a încheiat cu SC Pajura Construct SRL un contract de reabilitare a grădiniţei. La deschiderea ofertelor au participat doi ofertanţi. Coincidenţă: firma provine din acelaşi oraş prahovean - Mizil. Firma este patronată de un anume Traian Bănică. Valoarea contractului a fost de 158.675 lei fără TVA.

Pe 22.09.2007, administraţia locală din Fântânele încheie un contract de execuţie a staţiei de epurare cu SC Indserv SRL. La licitaţie au fost prezenţi tot doi ofertanţi. Societatea îşi are domiciliul în Ploieşti, judeţul Prahova, şi îi are ca asociaţi pe Cristiana şi Mihail Marian Coman, acesta din urmă fiind şi administrator. Valoarea contractului a fost de 1.462.026 lei fără TVA.

Consilierul judeţean afacerist

Pe 12.11.2007, autoritatea locală din Fântânele semnează un contract privind montarea de uşi şi ferestre din geam termopan, la Căminul Cultural Fântânele, cu SC Calliope SRL. Societatea îl are ca unic asociat pe consilierul judeţean PSD din Prahova Adrian Tudor Moroianu Geamăn, iar ca administratori, pe Stelian Geamăn şi Nicolae Moroianu. Firma a fost aleasă din doi ofertanţi şi, surpriză, este tot din Ploieşti, Prahova. Valoarea contractului a fost de 41.335,17 lei fără TVA.

Prahovenii, preferaţi de administraţia comunei Fântânele

Pe 14.11.2007, autoritatea din Fântânele semnează un contract privind reabilitarea sediului administrativ al primăriei, tot cu SC Pajura Construct SRL, din Mizil, valoarea contractului fiind de 497.556 lei fără TVA.

Ca o altă coincidenţă, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, este şi el originar din Ploieşti, Prahova.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii