Consiliul Local Băneasa dă Guvernul în judecată pentru salvarea spitalului (document + galerie foto)
Consiliul Local Băneasa dă Guvernul în judecată pentru salvarea spitalului (document + galerie foto)În cadrul şedinţei Consiliului Local Băneasa de pe 30 martie, managerul Centrului de Sănătate Băneasa, dr. Dan Niculescu, a discutat cu aleşii locali, solicitând un punct de vedere legat de procedura de desfiinţare a spitalului. „Am primit adrese din partea Direcţiei de Sănătate Publică în acest sens, însă nu eu iau decizia de a trimite cadrele medicale acasă. Consiliul Local este autoritatea care trebuie să-şi dea acceptul ca instituţia să fie desfiinţată. Cei care au înfiinţat spitalul, la 1894, l-au înfiinţat tocmai pe considerentul distanţei faţă de Constanţa, dar şi ţinând cont de condiţiile geoclimatice din această zonă, pentru că aici când ninge, ninge, şi nu mai poţi transporta bolnavii în altă parte. Spitalul Băneasa nu este unul de înaltă performanţă, dar este un punct de sprijin. Suntem ameninţaţi că ne desfiinţează pentru că nu sunt bani, dar noi ne autofinanţăm", ne-a declarat dr. Dan Niculescu. Totodată, managerul unităţii spitaliceşti a precizat că în cadrul Centrului de Sănătate îşi desfăşoară activitatea şase medici rezidenţi, care ar fi dorit să-şi continue activitatea în cadrul instituţiei. „Avem 95 de paturi, linie de gardă şi şase medici rezidenţi, care ar fi dorit să lucreze în continuare aici şi care puteau forma o echipă tânără şi profesionistă", a adăugat Dan Niculescu.
„Nu vrem să dispară. Altfel, moare omul pe drum"
Consilierii locali ai oraşului Băneasa susţin că nu sunt de acord cu aprobarea unei astfel de hotărâri privind desfiinţarea spitalului. „Consiliul Local Băneasa nu este de acord cu desfiinţarea spitalului şi transformarea unităţii sanitare într-un azil de bătrâni. Sunt o sută de kilometri de aici până la Constanţa, 75 de aici până la Medgidia şi 140 de la Almalău (n.r. comuna Ostrov) la Constanţa. Nu vrem ca spitalul să dispară, în aceste condiţii. Până ajunge la cea mai apropiată unitate sanitară, moare omul pe drum", ne-a declarat consilierul local PSD Ilie Mureş Gheorghe.
Conducerea Centrului de Sănătate Băneasa, împreună cu Primăria Băneasa, intenţionau să introducă spitalul pe lista monumentelor de patrimoniu, clădirea în care funcţionează fiind edificată pe timpul regelui Carol I.
Primarul a solicitat sprijinul parlamentarilor
Primarul oraşului Băneasa, Gelu Iordache, ne-a declarat că susţine demersul Consiliului Local Băneasa şi că a solicitat şi sprijinul parlamentarilor Constanţei pentru ca Centrul de Sănătate Băneasa să nu fie desfiinţat. În acest sens, edilul a înaintat deja o adresă către deputatul Uniunii Democrate Turce din România, Ibram Iusein, pentru a acorda oraşului Băneasa sprijin în vederea salvării spitalului. „(...) Conducerea oraşului Băneasa consideră că menţinerea unităţii sub forma actuală este absolut necesară, şi chiar doreşte ca, după venirea tinerilor medici specialişti, Centrul de Sănătate Băneasa să reobţină titulatura de Spital Orăşenesc", se arată în adresa înaintată deputatului UDTR. De precizat că documentul poate fi consultat integral în ediţia online a ziarului ZIUA de Constanţa.
Managerul Dan Niculescu: „Lăsaţi-ne în pace şi noi ne descurcăm!"
„Spitalul deserveşte opt unităţi administrativ-teritoriale învecinate, mai precis un număr de 32.000 de locuitori", a precizat primarul din Băneasa cu ocazia dezbaterii din cadrul şedinţei Consiliului Local. Edilul a spus că va propune chiar celor opt comune arondate spitalului să sprijine financiar Centrul de Sănătate, ca argument în plus împotriva desfiinţării lui. „Bugetul unui astfel de spital este de 20 de miliarde de lei pe an. Deci nu ar fi o aşa mare problemă ca spitalul să fie sprijinit financiar. Însă banii nu sunt o problemă. Atâta timp cât avem pacienţi, noi avem tot ce ne trebuie ca să funcţionăm. Cu alte cuvinte, le transmitem guvernanţilor: «Dacă ne lăsaţi în pace, noi ne descurcăm»", a adăugat directorul spitalului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp