Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:19 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dumitru Dragu - „Aştept o gură de aer de la Consiliul Judeţean"

ro

21 Sep, 2012 02:10 3280 Marime text
Targusor_primar_Dumitru_Dragu_1_2.jpgDumitru Dragu a început primul mandat cu dreptul. Dragu este singurul primar PNŢCD din judeţ şi a câştigat Primăria Târguşor, reuşind să obţină 48,83% din voturile alegătorilor prezenţi la urne în data de 10 iunie.

Şeful autorităţii locale de la Târguşor, Dumitru Dragu, a investit în această perioadă suma de 50.000 de lei pentru contorizarea gospodăriilor, dar şi pentru punerea în funcţiune a staţiei de pompare de la Gura Doborgei, devastată în urmă cu doi ani de hoţi. Primarul a explicat că era necesară reabilitarea staţiei de pompare din Gura Dobrogei întrucât puţul de aici a fost închis din cauza apei acestui izvor, care era îndoielnică din punct de vedere calitativ. De asemenea, Dumitru Dragu a precizat că a montat contoare localnicilor, care încă nu deţineau astfel de aparate de măsurare. Potrivit şefului autorităţii locale, la această dată au mai rămas de contorizat doar câteva dintre gospodăriile din localităţile Mireasa şi Târguşor. Întrucât în prezent fondurile de la bugetul local au fost epuizate, Dumitru Dragu speră că va primi ajutor financiar de la Consiliul Judeţean. „Aştept o gură de aer de la Consiliul Judeţean. Dacă ne va da jumătate din suma de 50.000 de lei cheltuită pentru reabilitarea staţiei de pompare şi contorizare, vom avea posibilitatea să facem şi alte lucrări în localitate", a declarat Dragu. Tot cu bani de la bugetul local, şeful autorităţii locale a reuşit în această vară să zugrăvească unităţile de învăţământ, să înlocuiască tablele din şcoli, dar şi să monteze grupuri sanitare noi în cadrul instituţiilor de învăţământ. De asemenea, tot cu banii comunităţii, Dumitru Dragu a achiziţionat combustibilul necesar pentru încălzirea pe timpul iernii a celor două şcoli şi a grădiniţei din localitate. Primarul a mai anunţat şi că proiectul european privind construirea unui drum de exploatare la Târguşor este în plină desfăşurare. Dumitru Dragu susţine că a primit de la Consiliul Judeţean un avans de 320.000 de lei pentru lucrare. Centura ocolitoare a Târguşorului, dedicată maşinilor de mare tonaj, va avea, potrivit primarului, aproximativ 2 kilometri, iar pentru realizarea ei Uniunea Europeană a aprobat suma de 366.903 euro.

Dumitru Dragu are în plan înfiinţarea cât mai urgentă a unui SRL în cadrul Primăriei Târguşor, care va favoriza crearea de noi locuri de muncă pentru comunitate şi în acelaşi timp va rezolva şi problema lipsei de personal cu care se confruntă autoritatea locală. Prin intermediul SRL-ului, primarul îşi doreşte, pentru început, să amenajeze în localitate un cimitir nou, dar şi să înlocuiască acoperişul Casei Parohiale din Mireasa.

S-a instituit Ziua Comunei

Primarul Dumitru Dragu a iniţiat de curând o hotărâre de Consiliu Local prin care s-a stabilit ca Ziua comunei să fie sărbătorită de Sfinţii Constantin şi Elena. Potrivit primarului, în aceeaşi zi se sărbătoreşte şi hramul bisericii din Târguşor, dar şi ziua şcolii din localitate.

Se aşteaptă cereri pentru vinderea unor loturi de case

Dumitru Dragu a precizat că este deschis tuturor investitorilor, dar şi persoanelor interesate să-şi ridice case la Târguşor. La această dată sunt puse la dispoziţia celor ce vor să-şi construiască o locuinţă în jur de 50 de terenuri. Primarul a menţionat că pentru a intra în posesia unui teren de 800 - 900 de metri pătraţi se va percepe o taxă de 1.000 de euro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii