Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:50 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După aproape patru luni de activitate Cu ce se laudă primarii la primul mandat

ro

02 Nov, 2012 01:59 3242 Marime text
primari_sate.jpgCe sentimente îi încearcă pe primarii aflaţi la primul mandat, ce au reuşit ei să realizeze până la această dată, cu ce probleme se confruntă, cum decurg relaţiile cu autoritatea centrală, cu ce miniştri au vorbit şi ce aşteptări au de la aceştia, sunt doar câteva dintre întrebările la care ne-au răspuns şefii de autoritatea locală care au câştigat în vară pentru prima dată alegerile locale.

De la primarii nou instalaţi în funcţie am aflat că ministrul Haşotti a promis că va sprijini reabilitarea Bisericii Adormirea Maicii Domnului de la Târguşor. La Ciobanu, în schimb, secretarul de stat Gheorghe Albu s-a angajat să înceapă lucrările privind punerea în funcţiune a staţiilor de desecare, însă până acum nu a făcut nimic din cele făgăduite. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat la Băneasa, unde ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, l-a ajutat pe primarul liberal Ion Marin cu asfaltarea pietrei cubice. Odată cu instalarea noii conduceri, la Saligny se vorbeşte din nou despre organizarea unui referendum în vederea construirii depozitului de deşeuri uşoare pentru Centrala Nucleară Cernavodă.

Primarul de la Saraiu declară că a fost în audienţă la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi nu în zadar. Şi la Mihai Kogălniceanu se pun bazele unui referendum, oamenii urmând să fie chemaţi la urne pe 9 decembrie, în aceeaşi zi în care se votează pentru formarea noului Parlament. Dar mai multe detalii despre activitatea primarilor în cele aproape patru luni de mandat vom expune în rândurile ce urmează.

Şi primar şi vicepreşedinte ACoR

Deşi era şef de autoritate locală de o scurtă perioadă de timp, Ancuţa Belu a reuşit să-i convingă pe primarii cu state vechi din judeţ că merită să le reprezinte interesele în Asociaţia Comunelor din România, filiala Constanţa. Astfel, în luna noiembrie, la doar câteva luni de la preluarea primului mandat de primar, Ancuţa Belu a fost aleasă vicepreşedinte al ACoR Constanţa.

La nivel de comunitate, după aproape patru luni de activitate, Ancuţa Belu a reuşit să realizeze o serie de proiecte importante, mare parte omise de fosta administraţie.

Primăriţa a iniţiat cu prioritate lucrările de modernizare a drumurilor din satele Piatra şi Palazu Mic, dar şi a străzilor din unele cartiere nou înfiinţate.

Mai apoi, Belu s-a implicat pentru realizarea şi întocmirea proiectului tehnic pentru reabilitarea drumurilor de exploataţie în comuna Mihail Kogălniceanu, lucrare finanţată cu fonduri europene prin Măsura 125.

Oamenii din grupurile sociale nu au fost nici ei uitaţi. În acest sens, Ancuţa Belu a iniţiat demersurile de declarare a grupurilor sociale Ceres şi Sibioara, care aparţin administrativ de comuna Mihail Kogălniceanu, ca fiind sate aferente comunei. Pe data de 9 decembrie, localnicii urmează să fie invitaţi pe această temă la referendum.

Pentru semnalizarea corespunzătoare a localităţii, Belu are în vedere amplasarea a doua totemuri luminoase la intrarea şi la ieşirea din localitate.

Şefa autorităţii locale a continuat proiectul de alimentare cu apă a satelor Piatra şi Palazu Mic. De altfel, în satul Palazu Mic, lucrările se apropie de finalizare.

Igienizarea şcolilor şi grădiniţelor din localitate înainte începerii anului şcolar s-a aflat şi ea pe agenda primăriţei, ţinând cont că pe vremea fostei administraţii curţile şcolilor erau insalubre.

De la venirea Ancuţei Belu la Primăria Mihail Kogălniceanu, pentru prima dată va fi organizată premierea familiilor care au împlinit minim 50 de ani de la căsătorie cu suma de 500 de lei. 70 de familii vor fi invitate la această festivitate.

Tot Ancuţa Belu a iniţiat un proiect social privind sprijinirea cu alimente a persoanelor neajutorate şi a pensionarilor.

Nici activităţile sportive nu au fost neglijate. Primăriţa a sprijinit activităţile Clubului Sportiv Mihail Kogălniceanu şi ale ansamblului de dans modern, iar eforturile financiare depuse de autoritatea locală au fost deja recompensate prin numeroase premii câştigate la multiple campionate şi concursuri naţionale, apreciază Ancuţa Belu. Tot primăriţa a fost cea care a instituit în mod oficial sărbătoarea Ziua Comunei.

Află ce record a înregistrat primarul Lili Pâslaru

Lili Pâslaru apreciază că de când a preluat şefia Primăriei Pecineaga, la nivel de Consiliu Local s-a înregistrat un record în ceea ce priveşte aprobarea proiectelor de hotărâre. „Toate proiectele de hotărâre au trecut cu susţinerea celor 13 consilieri locali. Acesta este un record la Pecineaga, care nu a fost înregistrat pe vremea celorlalţi primari", declară Lili Pâslaru. Deşi din partea autorităţilor centrale susţine că a simţit o deschidere totală, gospodarul-şef declară că s-a lovit la nivel ministerial, ca şi la nivel local, de lipsa banilor. „Toţi primarii cred că se lovesc ca şi mine de partea financiară. La Pecineaga am moştenit o situaţie financiară grea din trecut, sperăm să primim ajutor de la stat pentru acoperirea datoriilor care se ridică la suma de 1.500.000 de lei", afirmă primarul Lili Pâslaru.

Primarul susţine că de când a preluat mandatul s-a orientat către recunoaşterea tuturor problemelor care s-au ivit în comună. Pentru a şti în amănunt istoricul activităţii din Primărie şi pentru a fi sigur că preia instituţia fără surprize neplăcute, primarul a comandat imediat după preluarea mandatului un audit financiar. Şeful autorităţii locale susţine că a emis până la această dată hotărâri de strictă necesitate precum cele referitoare la reactualizarea colectivului de sprijin în cazul situaţiilor de urgenţă, la regulamentul de ordine interioară al Primăriei sau la atribuirea de loturi în proprietate pentru cei care le-au avut în concesiune.

De la Guvern primarul aşteaptă un răspuns cu privire la implementarea în satul Pecineaga a trei proiecte depuse spre finanţare pe Hotărârea de Guvern 577 şi care presupun realizarea sistemului de alimentare cu apă, modernizarea şi asfaltarea drumurilor şi amenajarea sistemului de canalizare pe o distanţă de 22 de kilometri.

Ion Marin a bătut palma cu ministrul Ovidiu Silaghi

Primarul liberal Ion Marin, de la Băneasa, declară că a apelat la diverse artificii, dar a primit ajutor şi de la Guvern pentru a reuşi să pună în aplicare proiectele privind dezvoltarea oraşului. Nimeni altul decât ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, i-a întins edilului o mână de ajutor. Primarul speră că Executivul nu se va opri aici cu sprijinul acordat, mărturisind că a preluat Primăria cu zeci de datorii, pe care îşi doreşte să le stingă cât mai curând. Cu intervenţia ministrului Ovidiu Silaghi, Ion Marin a asfaltat piatra cubică pe o distanţă de 2,4 kilometri. Iar cu economiile realizate la bugetul local prin intermediul unor artificii demne de admirat, primarul a început reparaţia a două podeţe de trecere pietonală şi a vestiarelor stadionului din oraş, a amenajat centrul oraşului prin înfrumuseţarea spaţiului urban, în acest sens fiind plantate flori şi gazon. Primarul a explicat că economiseşte lunar 50.000 de lei, bani iviţi prin renegocierea contractelor de utilităţi avute cu diverse societăţi.

Cel mai important proiect iniţiat de el şi votat de Consiliul Local este, potrivit primarului, cel referitor la aprobarea PUZ-ului pentru firmele de eoliene. Ion Marin a precizat că pe raza oraşului vor fi construite 37 de turbine, la Negureni - 15, iar la Tudor Valdimirescu - 10. Beneficiile acestei investiţii nu vor întârzia să apară întrucât firmele de eoliene vor achita anual un impozit de 3.000.000 de lei.

Până acum, Guvernul a alocat pentru Băneasa 200.000 de lei pentru acoperirea arieratelor, dar primarul speră să mai primească fonduri în acest sens, întrucât a preluat Primăria cu datorii de 1.200.000 de lei.

La nivelul Consiliului Local, USL-ul nu funcţionează. Ion Marin speră însă ca pe viitor să aibă o relaţie bună cu cei cinci consilieri de la PSD. „Sunt dezamăgit că aceştia au plecat fără să motiveze de la şedinţa de Consiliu Local când s-a aprobat PUZ-ul pentru parcul eolian", a mărturisit primarul.

primari_-_beiu_ion_2.jpgCe interese are Ministerul Economiei la Saligny

La Saligny, un oficial din cadrul Ministerului Economiei a bătut la uşa Primăriei. Motivul? Se doreşte construirea depozitului de deşeuri uşoare pentru Centrala Nucleară Cernavodă, a precizat primarul Ion Beiu. „De opt ani se vorbeşte despre construirea acestui depozit. Recent, am primit vizita unui oficial din cadrul Ministerului Economiei. A spus că va reveni să vorbească cu oamenii, încă nu a făcut-o. Oricum, înainte de a fi luată o decizie, va trebui organizat un referendum pentru consultarea populaţiei. Doar dacă oamenii vor fi de acord se va amenaja acest depozit", a explicat şeful autorităţii locale.

Cele mai importante proiecte iniţiate de edil de la preluarea mandatului de primar privesc construcţia unui cămin cultural la Ştefan cel Mare, proiect pe care îl va face Consiliul Judeţean, dar şi amenajarea unei biserici de lemn la Faclia, proiect în valoare de 7 miliarde de lei, pe care primarul speră să-l finalizeze de sărbători. La această dată, enoriaşii din Faclia se roagă într-un lăcaş de cult improvizat într-o casă veche.

Cu bani de la bugetul local (70.000 de lei) primarul a împrejmuit Primăria şi unitatea şcolară de la Saligny.

La nivelul Consiliului Local, primarul declară că are doi Gică Contra în ceea ce priveşte proiectele comunităţii. „La nivelul şedinţelor de Consiliu Local s-au evidenţiat doi Gică Contra (reprezentanta UNPR şi o doamna membru independent), restul sunt băieţi înţelegători şi ştiu că tot ce se aprobă în şedinţe se aprobă pentru binele comunei", a afirmat primarul.

Biserica din Mireasa, în atenţia ministrului Haşotti

Primarul de la Târguşor, Dumitru Dragu, mărturiseşte că din vară, de la preluarea mandatului până în prezent, a pus pe foaie aproape 70 de proiecte de hotărâre.

Cel mai important proiect a fost aprobat în prima şedinţă de Consiliu Local, când s-a hotărât alocarea sumei de 50.000 de lei pentru reabilitarea reţelei de apă din comună. La scurt timp, primarul a iniţiat o altă hotărâre prin care a repartizat suma de 20.000 de lei pentru modernizarea iluminatului public prin schimbarea lămpilor şi a cablurilor vechi.

În prezent, primarul şi-a îndreptat atenţia către un alt proiect cetăţenesc important, care priveşte construirea unui cimitir local pe o suprafaţă de un hectar. Pentru acest proiect va aloca treptat de la bugetul local suma de 70.000 de lei.

Primarul declară că până la această dată atât şi-a permis să facă, întrucât pentru anul în curs s-au terminat fondurile de la bugetul local. „Am colectat bani din taxe, de-asta ne-am şi mişcat. Sperăm să primim o gură de aer de la Consiliul Judeţean. Am solicitat Consiliului Judeţean să ne returneze fondurile investite în sistemul de apă potabilă, dar până acum nu am primit niciun leu de la ei", a afirmat primarul.

Dumitru Dragu afirmă că are o relaţie foarte bună cu toţi consilierii locali. „Sunt cetăţeni ai satului şi dau dovadă de aceasta indiferent de culoarea politică", susţine gospodarul-şef.

La nivel ministerial, primarul a luat legătura cu ministrul Puiu Haşotti, care i-a promis reabilitarea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din satul Mireasa. Lăcaşul de cult are mai bine de o sută de ani vechime, iar primarul speră că la anul, cu sprijinul Ministerului Culturii, se va lucra la renovarea lui.

Agenţii economici şi MDTR au ajutat comunitatea din Saraiu

Deşi nu a dispus de fonduri la bugetul local, primarul Dorinela Irimia a reuşit să modernizeze într-un scurt timp centrul comunei Saraiu, parcurile din faţa Primăriei, a Căminului Cultural şi a Şcolii cu clasele I-VIII „Nicolae Maraloi", acestea fiind în prezent de nerecunoscut. În faţa Primăriei a fost, de asemenea, construită o parcare, iar trotuarul de la şcoală a fost reparat. Cu bani din sponsorizări, unitatea de învăţământ „Nicolae Maraloi" a fost izolată termic şi i-a fost aplicată o tencuială decorativă. Şefa autorităţii locale mărturiseşte că deşi nu a avut bani la bugetul local, ea a găsit înţelegere la agenţii economici din zonă, care au sprijinit financiar proiectele de reabilitare iniţiate de ea în cadrul celor patru şedinţe de Consiliu Local desfăşurate până la această dată.

Primăriţa a avut şi are în vedere şi proiectele de solidaritate socială. La iniţiativa sa, două familii din Saraiu care stăteau cu chirie în condiţii improprii au primit locuinţe sociale. Educaţia a reprezentat şi ea o prioritate, elevii primind la începutul anului şcolar rechizite. Nici sănătatea nu a fost neglijată, la Saraiu fiind înfiinţat în vară un cabinet stomatologic.

Cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, primarul Dorinela Irimia a reuşit să rezolve cea mai grea problemă cu care se confrunta localitatea. Mai precis, MDTR i-a alocat fonduri pentru reabilitarea sistemului de alimentare cu apă. „Am fost în audienţă la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDTR). Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu că am găsit îngăduinţă şi am primit 1.300.000 de lei pentru înlocuirea conductei de apă. Zilnic se întrerupea furnizarea apei întrucât din cauza deteriorării conductei ne confruntam cu zeci de avarii", a explicat Dorinela Irimia.

La această dată, primarul şi-a propus ca în Parcul Tineretului, din faţa Căminului Cultural, să organizeze Târgul lui Moş Crăciun. Primăriţa a precizat că localitatea va îmbrăca haine de sărbătoare, urmând a fi împodobită cu ghirlande şi instalaţii specifice sărbătorilor de iarnă. „Eu îmi doresc ca târgul să fie de poveste, dar mă întorc la partea financiară, să văd ce soluţii voi găsi", a precizat şefa autorităţii locale. În acest context, Dorinela Irimia încearcă să facă o surpriză de sărbători şi pensionarilor şi persoanelor cu handicap prin împărţirea de pachete cu alimente.

Să nu uităm că odată cu venirea Dorinelei Irimia la conducerea Primăriei Saraiu s-au sărbătorit pentru prima dată, în perioada 14-15 octombrie, Zilele Comunei. Evenimentul a prilejuit aducerea Moaştelor Preacuvioasei Parascheva la Saraiu.

Primăriţa nu ezită să afirme că fostul primar i-a lăsat o grea moştenire, care pune în dificultate activitatea sa. Şefa autorităţii locale a precizat că speră să reuşească organizarea recepţiei finale a drumului de pământ a cărui pietruire s-a realizat cu fonduri de la SAPARD. „Recepţia finală a drumului nu s-a făcut din neglijenţa fostei conduceri. Trecem printr-o situaţie delicată. La data de 3 noiembrie, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să duc la îndeplinire acest proiect", a afirmat Dorinela Irimia.

primari_-_tudorel_gurgu.jpgSătenii din Ciobanu, „ajutaţi" cu promisiuni

În vară, primarul Tudorel Gurgu a avut parte de vizita secretarului de stat din Ministerul Agriculturii, Gheorghe Albu. Gurgu declară descumpănit că Albu nu s-a ţinut de promisiunea făcută. Amintim că demnitarul s-a deplasat în comunele Ciobanu şi Gârliciu pentru a discuta cu oamenii despre problemele cu care se confruntă încă din anul 2010, când digul de apărare de la Dunăre s-a spart. Primarul Tudorel Gurgu a precizat că ministrul Agriculturii a promis că-i va ajuta pe săteni prin decolmatarea canalelor şi prin punerea în funcţiune a staţiilor de desecare, astfel încât să-şi poată folosi terenurile care sunt acoperite cu apă. Lucrările promise de demnitar ar fi trebuit să înceapă, însă potrivit primarului încă nu s-a întâmplat aceasta.

Tot de la Guvern, şeful autorităţii locale speră să primească bani pentru construcţia stadionului, mărturisind că s-au început lucrările la clădirea destinată vestiarelor şi duşurilor cu bani de la bugetul local. „Pentru amenajare stadioane nu mai primeşte nimeni fonduri. Au fost la Guvern şi alţi colegi şi li s-a spus că nu vor primi sprijin financiar. Să vedem după parlamentare cine va prelua puterea, poate vom primi bani pentru finalizarea stadionului", a declarat primarul Tudorel Gurgu.

De când a preluat mandatul, Gurgu susţine că a reuşit finalizarea lucrărilor la alimentarea cu apă în satul Mioriţa. De asemenea, cu subvenţia de la APIA, primarul are în vedere achiziţionarea unui buldoexcavator necesar pentru decolmatarea canalelor.

Primarul de la Cuza Vodă încearcă să deznoade iţele fostei administraţii

Primarul de la Cuza Vodă, Niculae Horneţ, s-a axat pe derularea proiectelor iniţiate de fosta conducere, proiecte care la această dată pun în dificultate activitatea sa. „Proiectul privind amenajarea sistemului de canalizare trebuie închis, altfel va fi primul proiect neînchis din ţară, ceea ce va atrage şi sancţiuni, însă sperăm să nu se ajungă aici. Înainte s-au pierdut termene, noi am făcut tot ce se poate face pentru a aduce proiectul la zi. Am obţinut şi o nouă amânare, noul termen de finalizare al lucrărilor este 15 noiembrie. Sperăm că firma va reuşi să termine asfaltarea celor 1,5 kilometri de drum din Cartierul Nou, atât a mai rămas de făcut din proiect. Canalizarea a fost terminată, staţia de epurare de asemenea", a declarat Niculae Horneţ.

Şi în cazul unităţii preşcolare construite pe vremea fostului primar, Niculae Horneţ afirmă că întâmpină probleme. „A fost dată în folosinţă grădiniţa, însă nu avem căldură. Firma care a construit-o a promis că va monta centrala termică în zilele următoare. Sperăm să o facă, altfel copiii vor îngheţa în clase", a menţionat primarul. Gospodarul-şef susţine că Ministerul Educaţiei a plătit firmei doar 800.000 de lei din suma de 1.600.000 de lei cuvenită pentru construcţia grădiniţei, însă nădăjduieşte că va găsi înţelegere la agentul economic în ceea ce priveşte montarea centralei termice.

Până la sfârşitul acestui an, Niculae Horneţ îşi doreşte să înceapă proiectul cu amenajarea parcărilor. Primarul are în vedere acoperirea a 1.200 de metri pătraţi cu parcări şi speră ca până în iarnă să realizeze măcar două-trei zone din cele proiectate. Gospodarul-şef îşi doreşte să construiască parcări în toate zonele aglomerate precum cele aferente Căminului Cultural, şcolilor şi spaţiilor comerciale. Horneţ a precizat şi că parcarea de la Primărie va fi renovată anul viitor.

Cu sprijinul Ministerului Culturii, Niculae Horneţ vrea să refacă pictura Bisericii Sfântul Gheorghe. „Am vorbit cu Înaltpreasfinţia Sa Teodosie, după alegerile parlamentare vom cere sprijinul Ministerului Culturii pentru recondiţionarea picturii având în vedere că biserica face parte din patrimoniul cultural", a explicat primarul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii