Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:24 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Percheziţiile la uşă - Au început cu ai lor. Cu cine termină?

ro

11 Nov, 2011 02:34 2114 Marime text
claudia_candet.jpgŞtirea care a făcut înconjurul ţării zilele trecute, referitoare la percheziţiile care s-au făcut la casa şi biroul primarul pedelist de la Cluj-Napoca, i-a speriat la culme atât pe colegii săi de partid, care se simt cu musca pe căciulă, dar mai ales pe cei din opoziţie. Secvenţa cu primarul pedelist al Clujului încolţit nu-i mai dă primarului Constanţei, Radu Mazăre, niciun motiv pentru care să mai poată spune că doar ei, pesediştii, sunt ţinta percheziţiilor şi-a ochiului pus asupra lor în mod constant.

După cum se vede, se pare că a început o epurare a celor care lucrează pe lângă lege. Ori mai degrabă, după părerea unora, zbuciumul la care a fost supus edilul vrea să semene cu o sperietoare pentru toţi cei care sunt cu piciorul în groapă de ceva vreme sau care sunt pe punctul de a sări groapa. Cum spune vorba, „Nu spune hop până nu sari". Primul care a făcut zbuciumul mai mare a fost Cătălin Voicu, care a stat câteva luni bune în arest, fiind învinuit de două fapte de trafic de influenţă, dar şi pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie în formă continuată. În contextul „Cătălin Voicu" apărea şi numele colegului senator PSD Alexandru Mazăre, care ar fi intervenit pe lângă Voicu pentru obţinerea soluţiei favorabile angajaţilor Primăriei constănţene într-un dosar penal privind mai mulţi funcţionari ai Primăriei Constanţa, deferiţi justiţiei de către Direcţia Naţională Anticorupţie. Mai apoi a urmat primarul PSD al Craiovei, Antonie Solomon, care a fost arestat preventiv şi a stat şi el o perioadă după gratii. Nici cazul Dan Diaconescu, care pentru unii a părut a fi cusut cu aţă albă, nu a fost ţinut departe mass-media. Dacă pentru toţi cei enumeraţi mai sus, în motivaţia unora, problemele create ar fi avut legătură cu faptul că sunt membri ai opoziţiei, nu acelaşi lucru putem spune de cel din urmă supus oprobiului public şi care mai este şi primar PDL. Mai mult, Mazăre nu va mai avea cum să spună că toţi banii se duc la Cluj şi că nimeni nu se atinge de membrii de partid portocaliu, aşa cum îl cataloghează mai marele municipiului de la malul mării. De ceva vreme încoace, sunt zvonuri că oamenii legii îşi vor îndrepta atenţia asupra părţii de sud-est a ţării, cu alte cuvinte şi asupra Constanţei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii