Există viaţă după BAC

S-a încheiat şi povestea BAC-ului de anul acesta. O poveste tristă, scăldată în lacrimi de adolescenţi şi de părinţi. Faptul că ai picat BAC-ul nu este totuşi un capăt de ţară.

Gândindu-mă la generaţia mea, îmi aduc aminte că acest examen nu a fost prea îngăduitor nici cu noi. Subiectele grele de la mate au frânt avântul multor colegi de a merge imediat către o facultate. Au aşteptat până în toamnă, dar şi-au continuat drumul alături de toţi ceilalţi. Nu s-au pierdut de turmă. Deci, nicio tragedie. În tot acest "dezastru" cum a fost numit BAC-ul - ediţia 2011, elevii nu sunt singurii vinovaţi, nici măcar principalii. Şi cred că părinţii trebuie să fie conştienţi de presiunea psihică, emoţională pe care o are acest eşec asupra adolescenţilor şi să se gândească de două ori înainte să le reproşeze că au picat. Cred că şi părinţii trebuie să se uite în oglindă atunci când se gândesc să dea vina pe cineva. Nu este de ajuns să-i plăteşti nişte meditaţii copilului şi să te aştepţi la rezultate. Copilul trebuie monitorizat în ceea ce priveşte învăţătura, din timp, fără să ştie. Trebuie să-ţi ajuţi copilul să-şi formeze un program, o disciplină de studiu. Şi asta cere timp din partea părinţilor - un element important, dar de care nu dispun prea mulţi dintre ei. Înainte de a vă repezi asupra odraslei cu reproşuri că n-a învăţat destul, că n-a făcut şi n-a dres trebuie să vă gândiţi că eşecul de la BAC este dublat de o altă ruptură emoţională, cea a desprinderii de colectiv, de colegii şi prietenii care i-au fost alături timp de patru ani. Nu este uşor să te trezeşti că ai dat chix la "examenul maturităţii", aşa cum îl numesc unii, şi că ţi-ai pierdut dintr-o dată şi colegii, prietenii, care aveau aceleaşi probleme ca şi tine şi care te înţelegeau mult mai bine decât adulţii. Şi asta nu este o pledoarie pentru "looseri", aşa cum ar putea gândi unii, ci este doar o încercare de a-i face, pe cei care nu ştiu sau poate doar au uitat, să înţeleagă dramele acestei vârste. Nu toţi adolescenţii sunt la fel de puternici sufleteşte. Unii sunt foarte fragili emoţional, iar faptul că se trezesc cu aripile frânte după acest examen îi face cu atât mai vulnerabili. O pildă potrivită, de îmbărbătare pentru elevii picaţi la BAC, mi se pare povestea lui Johnny Boambă a lui Theodor Constantin, care are elemente corespondente în realitatea zilelor noastre. Ca şi eroul acestui roman, cred toţi cei picaţi la BAC au dreptul la o a doua şansă. E adevărat că unii au picat anul acesta pentru a doua oară, însă tot nu mi se pare un capăt de ţară. Cu sprijin din partea familiei, problemele pot fi depăşite.
Nu ştiu exact cum poate fi măsurată vina profesorilor în acest caz, pentru că s-a vorbit mult despre salariile mici pe care le au, însă este sigur că au şi ei o vină. Şi îmi vin în minte câteva exemple de profesori, de pe vremea mea, care sigur nu aveau ce căuta la catedră. Profesori care puneau note pe caiet, care te obligau să înveţi pe de rost materia, fără să accepte interpretări personale, sau care, la testări, din nouă întrebări, două erau identice... Cred că şi în această categorie trebuie căutaţi vinovaţii.