Fugim de noi

Vorbim despre toate temele generate de mass-media, care ajung să facă parte din agenda noastră zilnică. Mai puţin despre noi. Sau cu noi.

Zilnic ne avântăm să dezbatem cu colegii, şefii, cunoscuţii, prietenii teme mai mult sau mai puţin interesante, pe care le-am auzit la televizor, la radio în drum spre muncă, într-o discuţie care ne-a trecut întâmplător pe la urechi. Toate aceste „divagaţii" de la traiul nostru cotidian sau care îl completează la margini, departe de noi, sunt ca un fel de „diversiuni", de care nu suntem conştienţi şi care ne distrag atenţia de la problemele, frământările noastre. Ajunşi seara acasă, ne mirăm de cele mai multe ori de cum a trecut ziua şi ne aducem aminte, în repetate rânduri, că avem probleme de sănătate, pe care le amânăm, lucruri de rezolvat, prieteni de văzut, pe care i-am neglijat, o vorbă bună de spus apropiaţilor pe care i-am repezit. Din păcate, când toate acestea ne vin în minte, nu mai este timp să sunăm un apropiat sau, de ce nu, să facem un lucru care ne face plăcere. Pentru că şi sufletul are nevoie de hrană. Trăgând o linie la finalul zilei, ajungi să îţi dai seama că multe dintre cele „înghiţite" peste zi nu sunt decât E-uri spirituale, care nu ne ajută nici să ne menţinem sănătoşi, nici să ne ocupăm de dezvoltarea personală şi nici să ne cultivăm relaţia cu apropiaţii. Din acest unghi, aşa-zisele teme ale zilei, pe care ni le servesc, ca pe tavă, canalele media, nu par decât nişte lucruri care ne interesează în foarte mică măsură. Anchetarea miniştrilor, favoriţii în cursa electorală, măsurile anti-criză trâmbiţate de Guvern, jocurile de culise din spatele coaliţiei de guvernare, lupta pentru putere de la vârf - toate acestea, prezentate ca teme de importanţă majoră de către media, nu alcătuiesc la sfârşitul zilei decât un zgomot de fond, pe care, din păcate, rareori îl auzim. Pentru că, temându-ne de problemele, frământările şi aspiraţiile noastre şi de modul în care se vor soluţiona sau împlini, nu facem decât să dăm prioritate insinuării în viaţa noastră a unor topic-uri, care ne sunt ori străine, ori foarte îndepărtate de noi. Poate unii ar spune că nu e nici foarte bine să-ţi asculţi prea mult glasul interior, sau mai bine zis să dai televizorul mai încet, să se poată auzi şi el. Ar spune poate că sunt anumite instituţii care se ocupă de oamenii care se aud prea mult şi nu mai ţin contactul cu realitatea. Însă, hai să ne mai liniştim un pic, oameni buni! Să nu mai luăm totul atât de în serios! Să ne tragem sufletul şi, în concluzie, să petrecem mai mult timp cu cei alături de care ne face plăcere să stăm şi mai puţin în faţa televizoarelor, ascultând cum răsună ca din tingire teorii conspiraţioniste.