Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:43 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Geamuri noi pentru Şcoala de Arte şi Meserii „Jean Dinu" din Adamclisi

ro

12 Nov, 2010 02:45 3867 Marime text

Adamclisi_Anton_Burcea.jpgAdministraţia locală din Adamclisi va demara, zilele următoare, lucrările la baza sportivă din localitate.

Investiţia, a cărei valoare totală se ridică la cinci miliarde de lei vechi, va fi amplasată pe actualul teren de fotbal. Proiectul a fost depus anterior la Cancelaria primului ministru, însă abia acum s-au primit banii pentru demararea lui.

Adamclisi_liceu_adamclisi.jpgÎn perioada următoare, autoritatea locală din Adamclisi se va ocupa şi de înlocuirea geamurilor vechi de la Şcoala de Arte şi Meserii „Jean Dinu". „Au fost alocaţi, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean, 30.000 de lei, pe care am fost întrebaţi cum am dori să-i folosim. Cred că cea mai necesară investiţie este înlocuirea geamurilor vechi de la şcoală, a celor prin care intră curent în clase", ne-a declarat primarul comunei Adamclisi. La rândul său, directorul Şcolii de Arte şi Meserii „Jean Dinu", Ionel Matei, a afirmat că banii alocaţi de Inspectorat vor ajunge doar pentru înlocuirea cu geam termopan a 32 de geamuri dintr-un număr total de 76, precizând că vor fi schimbate, cu prioritate cele prin care intră frigul. „Şcoala noastră are şi o extindere, făcută mai recent faţă de construcţia veche. Acolo geamurile sunt mai bune. Vom schimba geamurile de la etaj şi din partea nordică", a subliniat directorul instituţiei de învăţământ.

Referitor la şcoli, primarul comunei Adamclisi, Anton Burcea, a declarat că nu a primit bani de Consiliul Judeţean Constanţa pentru achiziţionarea combustibilului necesar încălzirii unităţilor şcolare pe perioada sezonului rece. Edilul a apelat la bunăvoinţa unui agent economic pentru a cumpăra combustibil pe datorie. O altă problemă legată de domeniul educaţional se referă la faptul că Primăria Adamclisi nu are suficiente mijloace pentru a asigura transportul elevilor. „Avem la dispoziţie două microbuze, unul de transport şcolari şi unul al Primăriei, care transportă elevii la şcoală. De când la Liceul „Jean Dinu" învaţă şi copii din comunele învecinate, ne descurcăm foarte greu cu transportul. Am înţeles că suntem pe listă pentru a mai primi un microbuz şcolar, dar cred că suntem mai pe ultimul loc", a precizat primarul Burcea. Cu privire la plata ajutorului pentru însoţitorii persoanelor cu handicap, primarul din Adamclisi a spus că Primăria se află în dificultate, neştiind până când va mai putea susţine salariile acestora de la bugetul local. „Până acum, am făcut tot posibilul să ajungem cu plăţile la zi, dar nu ştiu cu ce vom mai plăti aceste ajutoare de acum înainte", a afirmat primarul din Adamclisi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii