Editorial Guvernul Ponta a scos România în stradă
Editorial: Guvernul Ponta a scos România în stradăGuvernul Ponta a reuşit să-i supere pe români prin neonorarea proiectelor promise şi din păcate nu i-a scos doar în stradă ci i-a trimis şi în greva foamei. Şase angajaţi de la Oltchim au făcut acest gest radical din cauza neplăţii salariilor dar şi a viitorul incert care-i aşteaptă sinonim cu nefericitele restructurări. La cum a coordonat Guvernul licitaţia pentru privatizarea Oltchim care s-a dovedit a fi un eşec total şi un circ ieftin regizat de scenaristul serialului Elodia de la Otv, faliment scrie pe frontispiciul Oltchim. Şi nicidecum nu vom asista la crearea locurilor de muncă mult aşteptată ci la desfiinţarea lor, iar combinatul Oltchim deschide nedorita cutiei a Pandorei. Managementul prost al Guvernării USL ne va costa pe noi toţi. Nu există niciun semn că traiul de zi cu zi în România se va îmbunătăţi, ba din contră, veştile pentru 2013 sunt cât se poate de îngrijorătoare. Preţurile vor creşte, iar recesiunea care nu ştim să ne fi părăsit, va reveni.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp