Investitii de milioane de euro, la Harsova

30 Jan, 2009 03:12
ZIUA de Constanta
1492
Marime text
Primăria oraşului Hârşova are în derulare un proiect european în valoare de
trei milioane de euro.
Este vorba mai exact despre extinderea reţelei de canalizare pe 43 de străzi. Reţeaua de canalizare va măsura o lungime totală de 12 kilometri. Finanţarea a fost obţinută în urmă cu două luni. S-au finalizat deja doi kilometri, iar potrivit primarului Tudor Nădrag, în zece luni lucrarea va fi gata.
Autoritatea locală lucrează şi la înlocuirea a şase kilometri de conductă de alimentare cu apă. Potrivit edilului oraşului, Hârşova este parte dintr-un proiect accesat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Dobrogea, alături de mai multe localităţi. Proiectul, în valoare de 150 milioane de euro, prevede, potrivit lui Tudor Nădrag, investiţii de până la 10 milioane de euro numai în Hârşova. „Va fi construită o staţie de epurare, două pompe, o conductă de refulare şi vor fi reabilitate două surse de apă", ne-a declarat primarul oraşului. Un alt proiect ambiţios, accesat prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, aduce investiţii de şapte milioane de euro în oraş, prin asfaltarea principalelor artere de circulaţie. „Proiectul a fost aprobat. Urmează să primim şi fondurile", a afirmat Tudor Nădrag.
De asemenea, primăria construieşte din fonduri europene şi opt case pentru rromi. „Dorinţa mea este să le facem cu echipa noastră de constructori", a spus primarul. Administraţia locală va construi şi un cimitir nou, situat la o distanţă de aproximativ 200 m de cel vechi.
Blocul locuinţelor sociale este aproape de finalizare. Edilul oraşului a precizat că apartamentele vor fi gata într-o lună. „Lângă el a început construcţia altui bloc. În momentul de faţă este la stadiul de fundaţie", a adăugat primarul Tudor Nădrag. De asemenea, în momentul de faţă se construiesc alte 32 de apartamente prin ANL. „Urmează să începem încă 64 de apartamente, destinate tinerilor până în 35 de ani", a apreciat edilul. O altă prioritate a lui Tudor Nădrag este şi construirea unei case de cultură şi reabilitarea căminului cultural de la Vadu Oii.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- UN CETATEAN AL ORASULUI 17 Feb, 2009 13:27 laudele primarului orasului hirsova cu privire la reteaua de apa si blocurile anl sunt realizarile si meritele d-lui chirita , ramane de vazut ce va realiza dl.tudor pentru oras,pana acum vorbe...