Mariana Gaju implementeaza colectarea selectiva a deseurilor
Mariana Gaju implementeaza colectarea selectiva a deseurilor
Primarul comunei
Cumpăna a afirmat că acest proiect este binevenit, având în vedere că, din luna
iulie, gropile de gunoi vor fi închise
Cumpăna va avea în
curând un sistem complet de gestionare a deşeurilor.
Potrivit primarului
Mariana Gâju, implementarea proiectului cu finanţare europeană, intitulat
„Colectare selectivă şi construcţia unei staţii de sortare în comuna Cumpăna",
vine la fix, în condiţiile în care guvernanţii au dispus închiderea gropilor de
gunoi neconforme standardelor europene din luna iulie a acestui an.
„Concomitent cu demararea acestei achiziţii ne luptăm şi cu închiderea gropii
de gunoi. Este o muncă titanică să-i înveţi pe unii oameni să depoziteze
gunoiul unde trebuie. Până pe 17 iulie, noi nu mai avem dreptul să depozităm
gunoiul la groapa existentă în apropierea localităţii", a afirmat primarul
Mariana Gâju. Cei care nu vor fi receptivi şi vor continua, pe viitor, să
arunce gunoiul la întâmplare vor risca amenzi.
Potrivit
reprezentanţilor administraţiei locale din Cumpăna, până la operaţionalizarea
sistemului de colectare selectivă, gunoiul din localitate va fi depozitat la
groapa ecologică de la Costineşti.
Concret, investiţia
constă în construirea unui număr de 37 de puncte de colectare selectivă în
localitate, achiziţionarea a 163 de containere de 1,1 metri cubi şi a 37 de
containere de 0,66 metri cubi. Containerele vor fi destinate, separat, fiecărui
tip de deşeu: sticlă, plastic/metal, hârtie/carton, lemn/textile, deşeuri
nereciclabile. Proiectul prevede şi achiziţionarea a două autocompactoare cu
capacitatea de 12 metri cubi, respectiv 18 metri cubi. De asemenea, este
prevăzută construirea şi operaţionalizarea unei staţii de sortare de capacitate
mică.
Valoarea totală a
proiectului este de 916.138,43 euro.
Părerea
locuitorilor contează
În momentul de
faţă, la Cumpăna se desfăşoară campania de informare şi de conştientizare a
importanţei colectării selective a deşeurilor de către locuitorii comunei.
Firma care se ocupă de promovarea proiectului a demarat un sondaj de opinie la
nivel local, ocazie cu care se face atât informarea populaţiei cu privire la
necesitatea implementării unui astfel de proiect, cât şi chestionarea
locuitorilor referitor la colectarea selectivă. Sandor Korosfoy, expert de
mediu, a declarat că un nou sondaj va fi demarat peste un an, tocmai pentru a
se face o evaluare a rezultatelor programului.
Potrivit reprezentanţilor
primăriei, în jur de 10 mai, va avea loc achiziţia utilajelor prevăzute în
program.
Pe 23 aprilie se va
desfăşura licitaţia deschisă pentru proiectarea şi execuţia staţiei de sortare,
care va fi amplasată pe şoseaua Străjii. Până în momentul de faţă, au ridicat
documentaţia de participare 14 societăţi. Următoarea etapă a proiectului este
finalizarea documentaţiei pentru achiziţia utilajelor - a autogunoierelor.
Potrivit expertului de mediu, colectarea selectivă permite recuperarea
fondurilor investite în implementarea acestui sistem, întrucât se vor câştiga
bani din materialele reciclate. Şi copiii din Cumpăna au fost implicaţi în
campania de conştientizare a importanţei proiectului, primarul Mariana Gâju
declarând că sunt cei mai buni ambasadori. Aproximativ 200 de elevi ai Şcolii
Generale Cumpăna au participat la o activitate de informare interactivă, la
căminul cultural, unde au vizionat filme şi animaţii referitoare la importanţa
protejării mediului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp