Ostrov a primit 2.500.000 de euro pentru lucrări de investiţii
Ostrov a primit 2.500.000 de euro pentru lucrări de investiţiiSe va lucra concomitent la sistemul de canalizare şi la staţia de epurare, dar şi la construirea unei grădiniţe, care reprezintă un obiectiv nou de investiţie, precum şi la asfaltarea a 1,5 kilometri de drum. În cadrul aceleiaşi măsuri se are în vedere dotarea Muzeului Sătesc din Ostrov. Pentru realizarea lucrărilor, vor fi investiţi 2.500.000 de euro prin Măsura 322. „Recent, am finalizat toate procedurile de achiziţie. Urmează să ne apucăm de lucru după data de 15 martie, iar în 3-4 luni de zile lucrările vor fi gata", a declarat primarul comunei, Niculae Dragomir. Activitatea autorităţii locale nu se opreşte aici. Edilul va realiza anul acesta cu bani de la bugetul local un studiu de fezabilitate privind modernizarea a 15 străzi din localitate. Construirea a două grupuri sanitare la şcoala din Ostrov, unul pentru elevi, altul pentru profesori, în scopul înlocuirii latrinelor încă existente în curtea unităţii de învăţământ, face parte, de asemenea, dintre priorităţile din acest an ale şefului autorităţii locale, Niculae Dragomir.
Mărţişoare şi flori pentru doamne şi domnişoare
Primarul localităţii nu au uitat ieri de femeile şi fetele din Ostrov şi din satele Almalău, Bugeac, Esechioi, Gârliţa şi Galiţa. Şeful autorităţii locale a oferit personal doamnelor şi domnişoarelor câte un mărţişor sub formă de floare. De 8 Martie, edilul şi-a propus să facă un gest asemănător. Primarul Niculae Dragomir a precizat că, în semn de apreciere şi stimă, el va oferi flori tuturor femeilor şi domnişoarelor. Ieri, primarul s-a „înarmat" cu nici mai mult, nici mai puţin de o mie de mărţişoare florale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp