Pestera are nevoie de poduri pentru inlaturarea riscului de inundatii
Pestera are nevoie de poduri pentru inlaturarea riscului de inundatiiÎn momentul de faţă, echipele de muncitori lucrează deja la primul etaj. Administraţia locală din Peştera a organizat licitaţia pentru extinderea unităţii de învăţământ cu un corp nou, în luna septembrie 2009. Este vorba, mai exact, despre extinderea cu un corp independent P+1E. Potrivit reprezentanţilor primăriei, au ridicat caietele de sarcini 20 de societăţi, însă au depus ofertele doar şase dintre acestea. Firmele care au participat la licitaţie sunt: SC Alex Building SRL Constanţa, SC Recon şi Doje SRL Bucureşti, SC Toporaşul Verde SRL Constanţa, SC Construcţii Internaţionale SRL Constanţa, SC Rovas Investment SRL Constanţa şi SC Arconi Star SA Constanţa. Valoarea estimată a lucrărilor de extindere a Şcolii de Arte şi Meserii Peştera este de aproximativ 1.734.000 lei. Criteriul de atribuire a lucrării a fost, potrivit anunţului publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Cea desemnată câştigătoare a fost cea a SC Arconi Star SA Constanţa, valoarea de atribuire fiind de aproximativ 11 miliarde de lei vechi.
Soluţie pentru zona inundabilă
O prioritate a autorităţii locale din Peştera este şi realizarea de poduri şi punţi pietonale în comună. Este vorba despre un proiect în valoare de opt milioane de euro pentru care administraţia locală va identifica surse de finanţare. Proiectul presupune construirea a trei poduri şi a două punţi pietonale în centrul comunei, care anii trecuţi a fost afectat de inundaţii. „Acest proiect este urgent şi necesar", ne-a declarat primarul Valentin Vrabie, adăugând că, pe parcursul anilor, din cauza faptului că nu au existat în comună poduri care să preia debitul mare al apei (localitatea este traversată de un pârâu care creează probleme când iese din albie), locuinţele din zona cu risc de inundaţii au fost grav afectate. În perioada imediat următoare, Primăria Peştera va căuta modalităţi de finanţare a acestui proiect, pentru ca inundaţiile să nu mai dea bătăi de cap gospodarilor ale căror case sunt situate în zona cu risc de inundaţii.
Un alt proiect pe care administraţia locală din Peştera îşi propune să-l ducă la îndeplinire în acest an, este şi construcţia unui teren de sport multifuncţional lângă şcoală.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp