Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:45 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Constantin Radu - „Totul a început la un sfat cu bătrânii" Târg european la General Scărişoreanu

ro

16 Nov, 2012 00:38 5712 Marime text

amzacea_constantin_radu.jpgPână la sfârşitul acestui an, se va finaliza extinderea şi modernizarea târgului din General Scărişoreanu. Primarul Constantin Radu a precizat că la această dată se fac ultimele retuşuri, lucrarea fiind aproape încheiată. Amintim că în vară primarul din Amzacea a solicitat sprijinul Consiliului Judeţean pentru extinderea şi modernizarea târgului de la General Scărişoreanu, care funcţiona aici încă din anul 2000. Primarul a explicat că medicii veterinari îi amendau pe producători întrucât ei îşi vindeau marfa afară, nefiind astfel respectate normele în vigoare. Dar cu susţinerea financiară primită de la Consiliul Judeţean şi cu bani de la bugetul local, Constantin Radu a reuşit să realizeze la General Scărişoreanu un târg european, care se întinde pe o suprafaţă de peste 5.000 de metri pătraţi. Acum oborul cuprinde o hală destinată comercializării animalelor vii, dar şi una pentru fructe şi legume. De asemenea, târgul este prevăzut cu un cabinet medical veterinar.

Piaţa nu a încetat să funcţioneze pe durata extinderii, ca atare aceasta este deschisă în fiecare sâmbătă între orele 6.00 şi 13.00. Producători din Maramureş, Buzău, Vrancea şi nu numai îşi expun produsele în fiecare sâmbătă la General Scărişoreanu. Primarul apreciază că oborul se bucură de atenţia constănţenilor, care vin în număr mare la târg pentru că aici găsesc produse ecologice precum carnea de ţară şi laptele de capră. Cât de curând, constănţenii vor fi invitaţi să-şi facă aprovizionarea într-un târg amenajat la standarde europene, susţine mândru şeful autorităţii locale. Primarul îşi aminteşte că târgul a fost înfiinţat în urma unei adunări obşteşti. „Totul a început la un sfat cu bătrânii. Unul dintre localnici a spus că ar fi bine să avem un târg în comună. La scurt timp, am găsit locul perfect la General Scărişoreanu, între satele Casicea şi Amzacea", povesteşte primarul.

Au fost reluate lucrările la reţeaua de apă de la Casicea

Primarul Constantin Radu susţine că din anul 2000, de când este la şefia Primăriei Amzacea, s-a aflat tot timpul în opoziţie, iar singura instituţie care l-a ajutat cu bani a fost Consiliul Judeţean Constanţa. Guvernul Boc i-a aprobat în urmă cu trei ani proiecte privind reţeaua de apă de la Casicea şi construcţia de grădiniţe, dar proiectele au fost mai apoi abandonate.

Primarul declară că la reţeaua de apă de la Casicea lucrările au fost reluate şi speră ca în două luni de zile să fie şi finalizate.

De asemenea, primarul localităţii Amzacea, Constantin Radu, speră să primească de la Guvern după alegerile parlamentare şi fondurile necesare pentru a finaliza construcţia grădiniţelor din localitate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii