Proiect de canalizare la 23 August si zona turistica
Proiect de canalizare la 23 August si zona turistica
Edilul comunei
susţine că investiţia este primordială pentru dezvoltarea comunei
Primarul comunei 23
August, Mugur Mitrana, vrea să construiască reţea de canalizare în localitate
şi în zona turistică.
Valoarea proiectului amplu de infrastructură se cifrează, potrivit
primarului comunei, la 5,2 milioane de euro. Proiectul a fost deja depus spre
finanţare. Edilul din 23 August ne-a declarat că această investiţie este una
primordială pentru comună, mai ales că există un dezvoltator care doreşte să
construiască o staţiune turistică. În ultimii ani, în comuna 23 August s-a
înregistrat o creştere interesantă a valorii imobiliare a terenurilor. Motivul:
unitatea administrativ-teritorială este situată în sud-estul judeţului
Constanţa, pe litoralul Mării Negre, la o distanţă de 31 km de reşedinţa de
judeţ. Partea de ţărm ce revine comunei şi localităţii 23 August este
localizată între staţiunile Costineşti şi Olimp, fiind cea mai extinsă
suprafaţă neamenajată a litoralului românesc. Legătura între comuna 23 August
şi Constanţa este asigurată de DN 39, staţia de cale ferată cea mai apropiată
fiind cea de la Neptun, situată la 4 km de localitate.
Altă prioritate a primarului Mugur Mitrana este şi asfaltarea drumurilor,
dotarea parcurilor de joacă pentru copii şi a căminelor culturale. Toate
acestea au fost incluse într-un proiect integrat de accesare a fondurilor
post-aderare. Proiectul face parte din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală
şi se cifrează la 2,5 milioane de euro.
Un alt sector de activitate prioritar pentru administraţia locală din 23
August este învăţământul. Primarul Mugur Mitrana intenţionează să construiască
două şcoli noi la Moşneni şi Dulceşti. Comuna dispune, în prezent, de două
şcoli şi două grădiniţe amenajate conform ultimelor standarde.
Primarul vrea policlinică
Un proiect ambiţios al primarului din 23 August este şi construirea unei
policlinici, care să cuprindă şi servicii medicale de permanenţă. Unitatea
sanitară va include cabinete medicale de specialitate şi va fi amplasată în
centru.
O realizare a autorităţii locale este şi finalizarea reţelei de alimentare
cu apă de la Moşneni. Investiţia, care a costat 33 miliarde de lei vechi, a
fost asigurată de către Guvern şi de la bugetul local. De asemenea, Primăria 23
August a construit o geamie nouă. Minaretul acesteia va fi realizat de către
comunitatea musulmană.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- anonimu 01 May, 2009 17:26 pprimaru de la 23 august face angajari in primarie de parca ar fi primaria lui angajeaza numai pe cine vrea el nu conteaza ca nu sti nimic daca ii dai ceva EUROesti angajt imediat
- anonimu 01 May, 2009 17:20 asta e primar de fatada in rest jigodie mare