Proiect educaţional iniţiat de Colegiul Agricol Poarta Albă Conservarea biodiversităţii în Rezervaţia Naturală Fântâniţa - Murfatlar (galerie foto)
Proiect educaţional iniţiat de Colegiul Agricol Poarta Albă: Conservarea biodiversităţii în Rezervaţia NaturalăLa activitate au participat directorul Colegiului Agricol Poarta Albă, prof. ing. Anghelina Târnă, directorul adjunct prof. Doina Grozea, Maria Miron - reprezentant al Primăriei Murfatlar, prof. ing. Emilia Manole din cadrul Palatul Copiilor Constanţa, prof. ing. Elena Florescu din cadrul Şcolii de Arte şi Meserii Dunăreni şi elevi ai instituţiilor implicate în proiect.Activitatea s-a desfăşurat pe trei secţiuni: simpozion, eseu şi prezentări în programul Power Point. În cadrul primei secţiuni, prof. ing. Leonora Moşteanu, în calitate de coordonator, a realizat o prezentare a proiectului, evidenţiind obiectivele şi activităţile incluse.
La rândul său, reprezentanta Palatului Copiilor, Manole Emilia, a susţinut o lucrare ştiinţifică pe tema biodiversităţii. De asemenea, reprezentanta Şcolii de Arte şi Meserii Dunăreni, Elena Florescu, a rezumat activităţile cu tema conservării biodiversităţii în Rezervaţia Naturală Fântâniţa desfăşurate în instituţia de învăţământ pe care o reprezintă.
În cadrul secţiunilor a doua şi a treia, elevii au susţinut eseurile şi prezentările realizate în Power Point dedicate Zilei Pământului, sărbătorită în fiecare an pe 22 aprilie. În cadrul activităţii, au fost jurizate pliantele cu tema „Protejaţi Natura!", în scopul distribuirii lor în următoarele activităţi derulate în cadrul parteneriatului. Manifestarea s-a încheiat cu un program artistic, care a inclus dansuri populare româneşti şi orientale, cântece şi poezii, în interpretarea Ansamblului Folcloric „Portiţa" al Colegiului Agricol Poarta Albă şi a elevilor Şcolii de Arte şi Meserii Dunăreni.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp