Sprijiniti campionii de maine!

Am fost impresionată să aflu că din comuna Ghindăreşti au plecat mai mulţi sportivi care au devenit campioni mondiali. Chiar dacă numele unora îmi suna cunoscut, nu ştiam că de acolo vin.

Este un paradox cum nişte copii care au la dispoziţie condiţii minime sau, mai bine zis, inexistente reuşesc să ne uimească atunci când intonează imnul României, de pe primul loc al podiumului, după ce au devenit campioni de talie mondială. Am rămas mută de uimire să aflu că aceşti sportivi talentaţi nu au avut la dispoziţie nici măcar o sală de sport, unde să se antreneze când erau copii. Abia acum li se construieşte o sală de sport şcolară, de nivel competiţional local. Întotdeauna la sport am fost printre primii în lume. Astăzi, când te cuprinde lehamitea văzând în ce lume trăim şi cât se fură lângă noi, pare că nimic nu te-ar mai putea impresiona. Totuşi, inima oricărui român tresaltă în momentul în care sportivii naţionali ajung pe podiumurile lumii. Chiar ieri, pe un canal de ştiri, se difuza o retrospectivă a titlurilor câştigate de-a lungul timpului de sportivi români. Şi am uitat că uneori gândesc foarte urât (ca să mă exprim elegant) despre ţara în care trăiesc. Numele Nadiei Comăneci, ale lui Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Helmuth Dukadam, Hagi şi alţi mari sportivi români ne readuc, chiar şi pentru puţin timp, zâmbetul pe faţă.

Cred totuşi că se face prea puţin pentru copiii şi tinerii înzestraţi. Lipsa banilor sau, mai bine zis, a alocării banilor pentru sprijinirea copiilor talentaţi ne face de ruşine. Şi aici îmi vin în minte imaginile cu acel campion la sărituri în apă, care se antrena executându-şi săriturile pe nişte saltele şi pe bureţi. Crunt. Cred că se acordă, totuşi, prea puţină importanţă sportului. Cred că Sorina Plăcintă, ministrul Sportului, trebuia să canalizeze în altă direcţie banii de prime acordate directorilor din minister. Nu ştiu dacă sunt bani mulţi sau puţini, dar ar fi folosit, cu siguranţă, mult mai mult sportivilor, campionilor, care se antrenează în condiţii austere. Cred că trebuie băgaţi mai mulţi bani în acest domeniu. Şi nu mă refer la alocarea de bani publici pentru mica ciupeală, pentru amenajarea unui stadion cu gazon la preţ dublu sau triplu, de către firma nu ştiu cui, sau la diverse alte manevre, care schimbă sensul sprijinului financiar pentru acest domeniu. Cred că după alocarea banilor ar trebui să se monitorizeze atent modul în care sunt cheltuiţi, pentru ca beneficiarii să fie chiar cei pentru care au fost alocaţi. Cred că ar trebui să se acorde mai multă atenţie acestui domeniu, care ne face mândri de România, chiar şi atunci când avem îndoieli.