Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:30 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Violenta domestica, in dezbatere la Poarta Alba si Valu lui Traian

ro

31 Jul, 2009 03:20 2143 Marime text

Autorităţile locale din localităţile Poarta Albă şi Valu lui Traian încearcă să identifice soluţii pentru prevenirea violenţei domestice în mediul rural.

La începutul săptămânii, pe 27 iulie, la sediul Şcolii cu clasele I-VIII din localitatea Valu lui Traian, a fost organizată, începând cu ora 11.00, masa rotundă pe tema violenţei domestice, prevăzută în cadrul proiectului „Nu tolerez violenţa!". La activitate au fost invitate să participe autorităţile locale, un eveniment similar având loc şi în localitatea Poarta Albă. Manifestările au fost realizate cu sprijinul Serviciului Poliţiei de Ordine Publică Constanţa şi Posturilor de Poliţie Valu lui Traian şi Poarta Albă.

Proiectul, ce a fost lansat în luna februarie şi se va încheia în noiembrie 2009, este finanţat de către Comisia Europeană, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, în cadrul programului „Youth in action". Pe lângă reprezentanţii autorităţilor locale, la manifestare au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Postului de Poliţie, Şcolii cu clasele I-VIII, Poliţiei Comunitare şi ai bisericii din localitate. Din partea organizatorilor proiectului au participat membri ai Grupului de tineri AVIF - „Antiviolenţă Intrafamilială", delegaţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa - Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog şi Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane - Filiala Constanţa.

Alcoolul - principalul factor al violenţei domestice

În urma dezbaterilor, au fost identificaţi ca principali factori favorizanţi ai actelor de violenţă domestică din mediul rural consumul de alcool, lipsa educaţiei şi nivelul de scăzut de trai. Cu acest prilej, reprezentanţii autorităţilor locale au susţinut că principalele nevoi ale victimelor violenţei domestice din mediul rural sunt îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu, consiliere psihologică, juridică, înfiinţarea unui adăpost în localitate sau în apropierea ei şi facilitarea accesului la informaţii. Cei prezenţi la activitate au propus înfiinţarea unui grup local de suport pentru victimele violenţei domestice şi constituirea unei reţele de voluntari care să se implice activ în prevenirea acestei probleme.

Referitor la impactul proiectului „Nu tolerez violenţa!", reprezentanţii autorităţilor locale au apreciat că proiectele de prevenire a violenţei domestice contribuie la diminuarea acestui flagel, întrucât încurajează victimele să recunoască ceea ce li se întâmplă şi să se adreseze instituţiilor care oferă ajutor specializat.

În scopul prevenirii actelor de violenţă, poliţiştii şi instituţiile partenere au recomandat evitarea consumului excesiv de alcool, a insultelor şi a discuţiilor în contradictoriu, mai ales cu o persoană aflată în stare de ebrietate. Victimele violenţei domestice trebuie să apeleze Serviciul de Urgenţă 112, să vorbească cu rudele şi prietenii de încredere despre ceea ce li se întâmplă şi să găsească un loc sigur, unde să se poată adăposti alături de copii. Instituţiile la care trebuie să se adreseze în caz de abuz fizic sunt: Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul spitalului, Poliţia, Serviciul de Medicină Legală, Centrul de Violenţă în Familie (Primăria Cernavodă), Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială - Compartimentul pentru combaterea violenţei în familie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • laura 04 May, 2010 11:24 unde sunt meciurile noastre de handbal?????