Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:00 27 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine ne-a parasit definitiv in 2009

ro

03 Jan, 2010 14:08 6843 Marime text

parasit.jpgCotidianul ZIUA de Constanţa vi-i prezintă pe cei care, în 2009, au părăsit scena vieţii lăsând în sufletul celor dragi un dar şi a prietenilor şi cunoscuţilor un gol imens.

6 Ianuarie - Fostul deputat PSD Mircea Stănescu, s-a sinucis, împuşcându-se

Mircea Stănescu, fiului jurnalistului Sorin Roşca Stănescu, a decedat după ce s-a împuşcat în cap, luni seară, în jurul orelor 20.00, în apartamentul sau de pe strada Panduri. Cel care l-a găsit este avocatul său, Cătălin Dancu. Pistolul folosit a fost descoperit în apropierea cadavrului, iar surse judiciare citate de Mediafax, au declarat că locuinţa era răvăşită.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Cristian Ciocan, a confirmat incidentul şi a anunţat că poliţiştii Secţiei 17 s-au deplasat la faţa locului. Ciocan a declarat că se va face o anchetă în acest caz, iar cadavrul va fi dus la IML pentru stabilirea exactă a cauzei morţii. Poliţiştii iau în calcul în primul rând posibilitatea ca Mircea Stănescu să se se fi sinucis, deoarece acesta era urmărit penal pentru un accident rutier mortal. Surse judiciare declară că avocatul lui Stănescu, Cătălin Dancu, ar fi spart uşa apartamentului în care se afla Mircea Stănescu, având permisiunea tatălui acestuia. Dancu l-a găsit pe fostul deputat, în dormitor, şi nu le-a putut preciza poliţiştilorîn ce zonăera împuşcat acesta. Autorităţile sosite la locuinţa în care a fost găsit fostul deputat şi care aparţine mamei sale au restricţionat accesul în scara blocului unde este situat apartamentul.

Stănescu era suspectat că ar fi autorul unui accident rutier mortal petrecut în Capitală, în 27 decembrie 2008. Victima - un bărbat în vârstă de 40-45 de ani - traversa strada Cpt. Av. Alexandru Şerbănescu, în dreptul intersecţiei cu strada Căpâlna, în zona indicatoarelor de trecere pentru pietoni şi pe marcajul pietonal, moment în care a fost lovită de un autoturism Mercedes, fiind aruncată 20 de metri.

Martori ai accidentului au chemat ambulanţa şi le-au declarat poliţiştilor că la volan se afla un bărbat, şi nu o femeie, aşa cum a fost iniţial raportat. Fostul parlamentar urma să afle oficial acuzaţiile săptămâna aceasta 

claudiubujin1.jpg14 martie - atletul Claudiu Bujin

În luna martie atletul Claudiu Bujin, specialist în proba de săritura în lungime, a decedat, la vârsta de 24 de ani, fiind bolnav de cancer. Claudiu Bujin, care a avut dublă legitimare, la CS Farul Constanţa şi la Steaua, a fost multiplu campion naţional la seniori, tineret şi juniori, precum şi multiplu campion balcanic la juniori. Până în anul 2007, când a fost diagnosticat cu cancer, a fost component al lotului naţional de atletism al României. În luna iunie a acestui an au trecut în nefiinţă doi foşti mari sportivi care au marcat istoria sportului constănţean şi românesc. Primul este fostul component al naţionalei României, Mihai Mocanu (63 de ani). Mocanu, primul jucător al Petrolului Ploieşti care a evoluat la un turneu final al unui Campionat Mondial (Mexic 1970) a mai evoluat o perioadă ca jucător la Electrica Constanţa şi Şantierul Naval Constanţa. Mihai Mocanu a evoluat ca fundaş, a îmbrăcat de 33 de ori tricoul naţionalei României şi are 201 meciuri în Divizia A, marcând şase goluri.

florinmeliu1.jpg8 Aprilie - Poliţistul Florin Meliu, condus pe ultimul drum


Încă de la orele dimineţii, Poliţia Militară a blocat străzile şi a coordonat traficul din jurul Catedralei „Sfinţii Petru şi Pavel".
În jur de 300 de persoane au participat la înmormântarea agentului de poliţie decedat duminică dimineaţă, la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa. Rudele şi prietenii erau prezenţi la ora 11.00, iar în decursul unei jumătăţi de oră şi-au făcut apariţia şi colegii. Aproximativ două sute de poliţişti, dintre care o sută de la Serviciul Rutier, au venit să îşi ia rămas bun de la Florin Meliu. Un ultim omagiu a fost adus şi de un echipaj de 20 de jandarmi care purtau drapelul tricolor. Întregul cortegiu a fost însoţit de fanfara militară a Forţelor Navale.
Slujba religioasă a fost oficiată de arhimandritul Maxim, de la Arhiepiscopia Tomisului. Trupul neînsufleţit al lui Florin Meliu a fost scos din Catedrală la ora 13.30, apoi cortegiul funerar s-a deplasat către Cimitirul Central. Coloana a fost condusă de zece agenţi pe motociclete, iar prima maşină sosită la cimitir, în jurul orei 15.00, a fost cea care transporta coroanele de flori. Toţi cei prezenţi erau îndureraţi de moartea celui care a fost Florin Meliu. Pe lângă familie, colegii de serviciu erau cei mai afectaţi, aceştia neputându-şi stăpâni lacrimile. Din declaraţiile lor, Poliţia Rutieră Constanţa este mai săracă, dispariţia unui agent competent fiind o grea lovitură

vlad_moraru1.jpg10 Mai - Fostul director al Sanatoriului Balnear Techirghiol, doctorul Vlad Moraru a decedat

Medicul primar de recuperare medicală şi balneofizioterapie, director timp de 31 de ani al Sanatoriului Balnear Techirghiol, doctorul Vlad Moraru a decedat vineri noaptea. Potrivit unor surse apropiate, acesta avea probleme cardiace însă în ultima perioadă nu a acuzat niciun fel de dureri care să prevadă o asemenea tragedie.

„Pentru Techirghiol este o mare pierdere, atât ca om cât şi ca specialist. Nimeni nu se aştepta să se întâmple aşa ceva. Era apreciat de toţi cei pe care îi trata, dar şi ca om", a declarat, cu profundă durere, primarul oraşului Techirghiol, Adrian Stan. Pe lângă specializarea sa în reumatologie, medicul Moraru era foarte căutat şi rezultatele pe care le-a obţinut în acupunctură.

După cum ne-a declarat primarul Adrian Stan, în 2003 medicul a primit diploma de cetăţean de onoare al oraşului. După demisia sa de la conducerea Sanatoriului, medicul îşi desfăşura activitatea la baza de tratament de la Mănăstirea „Sfânta Maria". Înmormântarea va avea loc astăzi la ora 13.00. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

mihainaca1.jpg27 Iunie - Cel mai titrat antrenor din istoria echipei de rugbi Farul, Mihai Naca a plecat dintre noi

A doua pierdere imensă pentru sportul constănţean şi pentru rugby-ul românesc a fost moartea lui Mihai Naca. Cel mai titrat antrenor din istoria echipei de rugbi Farul Constanţa, pentru care a câştigat şase titluri naţionale, a decedat la vârsta de 70 de ani. Naca a fost cel care a condus echipa naţională a României la prima ediţie a Cupei Mondiale de rugby (Noua Zeelandă 1987). O lună mai târziu, fostul atacant al „rechinilor", Mihai Baicu a decedat la vârsta de 33 de ani, în urma unui stop cardiac suferit după ce a jucat o partidă de fotbal pe un teren sintetic din apropierea Stadionului Steaua. Baicu a evoluat în cariera sa la echipele FC Naţional, Dacia Unirea Brăila, Gloria IRIS Coreşti, FC Argeş, Chindia Târgovişte, Foresta Suceava, AS Cittadella, US Cremonese, FC Braşov, FC Ghimbav, Farul Constanţa şi Ceahlăul Piatra Neamţ. Fostul atacant a bifat 112 partide în primul eşalon şi a reuşit să înscrie 17 goluri. În Liga a II-a a jucat 44 de meciuri, trecându-şi numele pe lista marcatorilor de 31 de ori. Dumnezeu sa-i odihnească!

ionut_virciu1.jpg4 August - Fratele lui Liviu Vârciu de la LA, mort în accident de maşină

Ionut Varciu, fratele lui Liviu de la LA, a murit astazi intr-un teribil accident de masina petrecut intre Ovidiu si Mihail Kogalnigeanu. Ionut se deplasa impreuna cu un coleg dinspre Constanta catre localitatea Mihail Kogalniceanu, la bordul unui autoturism Mitsubishi Eclips.

 

 

 

 

toringhibel_laurentiu1.jpg5 Septembrie - Mentorul Laurenţiu Ţoringhibel, condus pe ultimul drum

Personalitate marcantă a municipiului Constanţa, inginerul Laurenţiu Ţoringhibel s-a distins prin activitatea şi omenia sa, care au pus amprenta pe vieţile a mii de concetăţeni.

În vârstă de 80 de ani, inginerul Ţoringhibel a fost un om dedicat profesiei sale, dovadă fiind cei aproape 40 de ani în care a condus activitatea ICH Constanţa, perioadă în care mii de muncitori necalificaţi, ingineri stagiari sau oameni cu vechime în domeniul construcţiilor au avut ce învăţa de la el. Chiar dacă a făcut faţă oricărei situaţii survenite la muncă, precum şi „testelor" vieţii, o boală necruţătoare a reuşit să-l doboare. Ieri, corpul neînsufleţit al cunoscutului om Ţoringhibel a fost condus pe ultimul drum de membrii familiei, rude, foarte mulţi prieteni şi cunoscuţi, care au ţinut să-i aducă un ultim omagiu. În mulţimea de oameni i-am recunoscut pe fostul inspector şcolar, profesor de sport Traian Bucovală, pe directorul Direcţiei pentru Sport Constanţa, Elena Frâncu, mulţi antrenori, inginerul Constantin Ţintea (93 de ani), cel care a construit podurile de la Giurgeni şi cunoscutul arhitect Constantin Avădanei (83), oameni care i-au fost aproape mult timp. Printre cei profund marcaţi de trecerea în nefiinţă a inginerului Laurenţiu Ţoringhibel l-am remarcat pe directorul general al Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Constanţa, Aidîn Ibram. Cu ochii înlăcrimaţi, acesta şi-a amintit cum a venit în ICH, ca stagiar, în 1975, şi a lucrat aici până în 1990. „De la dumnealui am învăţat că în viaţă trebuie să fii foarte ferm şi convins că ceea ce vrei să faci este corect", ne-a declarat Ibram. El a recunoscut că inginerul Ţoringhibel a fost mentorul său, căruia i-au plăcut construcţiile, viaţa şi sportul, fiind, printre altele, şi fondatorul echipei de handbal feminin CS Tomis. „Nu pot exprima prin cuvinte cea ce simt... Mi-e foarte greu să vorbesc despre dumnealui... un om de o probitate profesională de excepţie", a afirmat directorul DRDP Constanţa, Aidîn Ibram.

nicu-constantin-1.jpg15 septembrie - Marele actor Nicu Constantin a încetat din viaţă

Renumitul actor a încetat din viaţă la vârsta de 70 de ani, după o suferinţă de peste patru luni.

El a fost internat pe 11 mai la Spitalul Militar Central din Bucureşti, din cauza unei afecţiuni pulmonare severe. La începutul lunii iulie, medicii au vrut să îl transfere de la reanimare la o secţie medicală obişnuită, însă starea lui de sănătate era oscilantă şi au hotărât să îl menţină în secţia ATI.
Dobrogeanul Nicu Constantin era originar din Eforie Sud, din părinţi cu origini balcanice - mama lui s-a născut în Grecia, iar tatăl în Albania. A absolvit, la Constanţa, cursurile Liceului de Marină, iar în Bucureşti a urmat Şcoala de Arte. În 2001, a fost desemnat cetăţean de onoare al localităţii natale şi, în acelaşi an, a fost distins cu Ordinul Cultural, clasa I. Până în anul 2000 a încântat publicul de pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase", unde a susţinut peste 9.000 de reprezentaţii, iar în perioada 1979-1982 a fost actor al Teatrului de Operetă "Ion Dacian".
Marcaţi de moartea fratelui lor, doi dintre fraţi regretatului actor, plecat de pe scena vieţii prea devreme, Stere şi Gheorghe Constantin, au avut puterea să vorbească reporterilor ZIUA de Constanţa despre cel mai cunoscut actor al teatrului românesc aşa cum era el de fapt, pe meleagurile natale. Ne-au arătat casa unde se retrăgea când venea la Eforie, două luni pe an dar şi camera plină de fotografii, afişe, diplome şi caricaturi care respira personalitatea sa. Mai mult, ne-a arătat locurile unde şi-au trăit copilăria împreună cu cei şase fraţi ai săi, vila Dodona, acum George Coşbuc, vândută în urmă cu câţiva ani unui chinez.
După cât de mult a muncit, trebuia să mai trăiască cel puţin 20 de ani", ne-a declarat Stere Constantin, zis Lică, cel mai mic dintre cei şase fraţi pe care i-a avut regretatul actor.
„Un om modest, bun şi discret"... aşa l-a caracterizat preotul paroh din Eforie Sud pe Nicu Constantin, unul dintre maeştrii teatrului românesc trecut la cele veşnice în după-amiaza zilei de marţi.
„În viaţa lui fu mare. A muncit mult. A fost mereu aproape de noi, chiar dacă ne vedeam o dată pe an, două luni, cât stătea la mare ", ne-a spus celălalt frate, Gheorghe Constantin, cel mai mare dintre cei rămaşi în viaţă şi care seamănă izbitor de bine cu actorul.

17 Decembrie - Ortopedul Emil Crişan

Renumitul medic ortoped Emil Crişan, fost director la Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală Eforie Sud, în perioada 1967 - 1990, s-a stins din viaţă, după o scurtă suferinţă.

A fost o persoană devotată meseriei sale, un medic ce şi-a legat destinul profesional de spitalul din Eforie timp de aproximativ 40 de ani. A încetat din viaţă la Cluj, în oraşul său natal şi a fost înmormântat la Bistriţa Năsăud.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii