CRONOLOGIE - Accidente miniere în România după 1989
CRONOLOGIE - Accidente miniere în România după 1989După decembrie 1989, în România au avut loc peste 50 de accidente miniere, cele mai grave fiind cel din august 2001, de la Mina Vulcan, soldat cu 14 morţi şi patru răniţi, şi cel din noiembrie 2008, de la mina Petrila, în care 13 mineri şi salvatori şi-au pierdut viaţa, alţi 17 fiind răniţi.
30 august 2009 - Doi mineri de la Mina Paroşeni au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă Petroşani, după ce au fost surprinşi de o deflagraţie la un transformator de joasă tensiune.
15 noiembrie 2008 - În mina Petrila s-au produs două explozii, în urma cărora şi-au pierdut viaţa 13 persoane, iar alte 17 au fost rănite. Prima explozie, soldată cu opt morţi, a avut loc în jurul orei 14.50, în abatajul 431, cota 250. O nouă deflagraţie s-a produs, în aceeaşi zonă, în jurul orei 18.40, patru salvatori minieri pierzându-şi viaţa.
6 mai 2008 - Doi mineri au fost răniţi grav într-un accident de muncă produs în subteranul Exploatării Miniere Vulcan din Valea Jiului.
23 mai 2007 - Doi mineri, unul de la Exploatării Miniere Livezeni din Petroşani, iar altul de la Exploatarea Minieră Paroşeni, s-au accidentat grav, în timpul serviciului.
8 august 2006 - la mina Lupeni, trei mineri au fost răniţi într-un accident de muncă, ei intoxicandu-se cu monoxid de carbon, după ce au nimerit într-o zonă cu aer viciat. Cei trei mineri sunt: Samoilă Ciupăr, de 37 de ani, Cristian Sotrea, de 34 de ani şi Gheorghe Palamariu, în vârstă de 38 de ani.
7 august 2006 - Doi mineri - Liviu Tomoioaga, de 29 de ani şi Zdrasko Ianculovici de 42 de ani - au rămas blocaţi la 60 de metri adâncime în subteranul exploatării de la Baia Nouă. Cei doi muncitori, unul de 29 de ani şi altul de 43 de ani, au fost suprinşi de surparea pereţilor unui puţ de mină.
8 mai 2006 – Opt mineri, care lucrau în subteran, au fost surprinşi de o viitură puternică la mina Lupeni, din Valea Jiului. Trei au reuşit să se salveze înainte să fie luaţi de şuvoiul de apă, ceilalţi cinci fiind luaţi de torent. Patru dintre cei cinci luaţi de torent - Marius Vulcan (43 ani), Cătălin Elefterescu, Dumitru Savuca şi Dumitru Gherman - au fost salvaţi în decursul câtorva ore, iar cel de-al cincilea – Ilie Boca (46 ani, căsătorit, cinci copii, 25 de ani de vechime în subteran) - a murit înecat.
14 ianuarie 2006 – La mina Anina a avut loc un grav accident în care au murit şapte persoane – Ion Vasile Marc (27 ani), Daniel Balan Cristian (29 ani), Virgil Schaider (43 ani), Daniel Vinau (30 ani), Dănuţ Puscau (39 ani), Matei Izarnar (52 ani) şi Gheorghe Marisescu (45 ani) - iar alte şapte persoane fiind accidentate. Doi dintre ei au fost transportaţi la un spital din Timişoara – Marian Minca (41 ani) şi Relu Dracea (35 ani), un alt rănit, Marcel Strachina a rămas internat la Spitalul din Reşiţa, el fiind intoxicat cu monoxid de carbon şi având arsuri minore. În urma exploziei au rămas orfani de tată 16 copii. Accidentul s-a produs din cauza acumulării de metan, stare ce a generat aprinderea acestuia de către o scânteie electrică datorată unui scurtcircuit al unui cablu, în timpul unor lucrări de împuşcare. Autorităţile locale şi centrale au acordat ajutoare financiare familiilor afectate (30 de milioane de lei de la Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi 8 salarii conform contractului colectiv de muncă, aproximativ 85 de milioane). Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a alocat suma de 1,5 miliarde de lei pentru urmaşii minerilor accidentaţi.
6 iulie 2005 – La exploatarea minieră Petrila din Valea Jiului, doi mineri şi-au pierdut viaţa în urma unui accident de muncă. Cauzele morţii celor doi mineri au fost fie asfixierea cu praf de cărbune, fie traumatismele cauzate de căderea cărbunelui peste ei.
22 decembrie 2004 – Are loc un accident de muncă, la exploatarea Minieră Lupeni, judeţul Hunedoara, în urma căruia o angajată şi-a pierdut mâna stângă după ce salopeta pe care o purta a fost prinsă în angrenajul ciurului la care lucra.
11 noiembrie 2004 – La mina Lonea, un miner – Daniel Ciolpan - a murit după ce o rocă a căzut peste el. Accidentul s-a produs din cauza unei surpări.
6 iulie 2004 – La mina Dalja, judeţul Hunedoara, un angajat al Exploatării Miniere Livezeni a murit electrocutat într-un accident de muncă produs la suprafaţă într-o staţie de transformare a energiei electrice.
22 mai 2004 - Doi mineri şi-au pierdut viaţa iar alţi doi au fost răniţi, la mina de la Uricani, din cadrul Companiei Naţionale a Huilei Petroşani, în urma unui accident produs din cauza unei explozii sau din cauza unei mişcări tectonice în zonă, care a provocat un suflu dinamic.
Decembrie 2003 – La mina Îndărăt, judeţul Argeş , are loc o explozie în urma căreia doi mineri au fost răniţi.
1 octombrie 2003 – Un angajat al Exploatării Miniere Lupeni a fost grav rănit. Arpad Czuli (35 ani) urma să coboare în subteran, la un moment dat troliul de la colivie i-a smuls braţul stâng.
20 martie 2003 – Trei salvatori minieri de la exploatarea Lonea au suferit arsuri, în timp ce lucrau la amenajarea unui dig unde se semnalase fenomenul de aprindere a cărbunelui. Doi dintre cei trei au fost Ovidiu Ruset (37 ani) şi Nelu Bobârnac (39 ani).
17 martie 2003 – Patru mineri de la Exploatarea Lupeni au suferit mai multe traumatisme, în urma unui accident de muncă. Trei dintre ei au fost transportaţi la Spitalul din Lupeni, iar unul la Spitalul de Urgenţă din Petroşani.
5 martie 2003 – La mina Balan, din cauza acumulării de gaze, a avut loc un accident de muncă soldat cu moartea unui miner (Lako Zoltan) şi rănirea altor doi (unul fiind Adrian Afrenţioaiei).
22 decembrie 2002 – La mina Lonea, un artificier a murit şi alti trei mineri au fost răniţi, în urma aprinderii gazului metan existent la locul de puşcare.
5 august 2002 – La mina Livezeni, din Valea Jiului un miner a murit după ce un sistem mecanic de susţinere a unei combine a cedat.
16 iulie 2002 – La mina Petrila, a avut loc o explozie în urma căreia un miner a murit şi alţi cinci au fost răniţi. În subteran se aflau opt mineri când a avut loc deflagraţia. Guvernul a decis să acorde fiecărui rănit câte 20 de milioane de lei.
7 iunie 2002 – În urma unei explozii la mina Faget, un miner a murit (23 ani, căsătorit şi avea un copil) şi altu a fost internat la spital cu politraumatisme. La mina Faget se extrage minereu de plumb şi zinc.
30 mai 2002 – La Vulcan, are loc o explozie, dar fără victime, minerii retrăgându-se din zonă cu o oră înainte.
15 mai 2002 – În urma unei explozii zece mineri şi-au pierdut viaţa şi alţi patru au fost răniţi, la mina Vulcan, în Valea Jiului. Câţiva mineri au rămas blocaţi în subteran fiind daţi dispăruţi, cadavrele lor au fost scoase în decurs de câteva zile din mina.
4 februarie 2002 – Doi mineri au fost răniţi şi al treilea a suferit arsuri ca urmare a aprinderii unei instalaţii, la mina Lupeni din Valea Jiului.
7 august 2001 – La mina Vulcan, în Valea Jiului, 14 mineri au murit şi alţi patru au fost răniţi, din care unul grav, în urma unei explozii produsă în subteran. Cauza exploziei a fost un scurt-circuit al cablului de împuşcare produs într-un mediu cu mari acumulări de gaz metan.
8 august 2000 – La mina Lonea, din Valea Jiului, un miner a murit din cauza surpării galeriei, provocate de ruperea plasei de susţinere a tavanului.
8 mai 2000 – Din cauza unei explozii accidentale, la suprafaţă, 7 lucrători au murit, la Exploatarea minieră de nisip de la Hudeşti, judeţul Botoşani.
8 martie 2000 – La exploatarea minieră Iara, judeţul Cluj, patru mineri au murit în urma intoxicării cu monoxid de carbon produs de un incendiu din subteran.
13 octombrie 1999 - La Exploatarea minieră Lupeni din Valea Jiului a avut loc un grav accident de muncă, în care un miner şi-a pierdut viaţa în urma surpării galeriei.
18 august 1999 - Trei oameni au murit şi doi au fost raniţi într-o explozie produsă la Mina Boteni din judeţul Argeş.
23 iulie 1999 – Trei angajaţi ai minei Cozla, judeţul Caraş-Severin şi unul de la Livezeni, judeţul Hunedoara, au murit în urma unor accidente de muncă. Cei trei mineri de la mina Cozla sunt: ing. Constantin Petrescu (39 ani), Petru Avramovici (42 ani) şi Iota Petrovici (39 ani). Minerul de la mina Livezeni se numea Ioan Danut (31 ani).
29 aprilie 1999 – Cinci mineri au suferit arsuri grave la Exploatarea Minieră Paroşeni (Valea Jiului). Explozia a fost generată de o scânteie produsă la motorul unei combine care sapă în subteran.
29 iulie 1997 – În subteranul minei Vulcan, are loc un accident de lucru soldat cu opt răniţi. Accidentul a fost produs de o aprindere de metan, produsă în sectorul unui abataj frontal.
19 mai 1997 – În urma unei aprinderi de gaz metan, provocată de o scânteie de la o instalaţie electrică improvizată, şapte mineri şi-au pierdut viaţa şi alţi 12 au fost grav răniţi, la mina Dalja.
10 decembrie 1996 - Doi mineri au murit şi alţi doi au fost grav răniţi din cauza unei surpări în frontul de lucru la mina Petrila din Valea Jiului.
27 octombrie 1996 - Cinci salvatori-mineri au murit asfixiaţi cu gaz metan la mina Uricani din Valea Jiului.
13 septembrie 1996 – La mina Petrila, în urma unei explozii precedate de o autoaprindere a prafului de cărbune, cinci mineri şi-au pierdut viaţa. Deflagraţia a surprins şase mineri, din care cinci au murit pe loc.
26 iulie 1996 – Într-un accident produs la mina Petrila, în Valea Jiului, trei mineri şi-au pierdut viaţa. Aceştia efectuau o intervenţie la puţul de aeraj al minei, când platforma pe care se aflau s-a rupt, ei căzând de la 43 de metri.
10 iulie 1996 - Doi mineri au fost îngropaţi de vii în urma surpării bruşte a unei galerii din sectorul Lapaş-Nord al Exploatării miniere Comăneşti, judeţul Bacău.
19 martie 1996 - Doi mineri au murit din cauza unei surpări de teren la Exploatarea minieră Bărbăteni din Valea Jiului.
7 noiembrie 1995 - La Exploatarea minieră Paroşeni din Valea Jiului au murit trei mineri şi alţi doi au fost internaţi la spital în stare gravă din cauza asfixierii cu bioxid de carbon şi metan.
30 mai 1995 - Un miner şi-a pierdut viaţa şi un altul a fost grav rănit din cauza intoxicării cu monoxid de carbon şi bioxid de azot, în subteranul minei Băiţa, judeţul Bihor.
martie 1995 - 13 mineri au suferit arsuri şi intoxicaţii cu monoxid de carbon în urma unei explozii declanşate în sectorul de producţie al minei Paroşeni din Valea Jiului.
29 octombrie 1994 - La Exploatarea minieră Lapoş din Comăneşti, şase mineri au suferit arsuri grave din cauza flăcării generate de acumulările de gaz metan din subteran.
12 august 1994 - Patru mineri au luat foc din cauza aprinderii metanului dintr-un abataj al minei Câmpu lui Neag din Valea Jiului.
11 august 1994 - Cinci mineri au fost intoxicaţi cu bioxid de carbon, murind prin asfixiere, la mina Voivozi, judeţul Bihor.
10 iulie 1994 - La mina Vulcan din Valea Jiului au murit trei mineri în urma producerii unui arc electric în timp ce se executa cuplarea unui motor electric la reţeaua de alimentare cu energie electrică.
iunie 1994 - Un miner a murit în urma unei explozii la mina Bărbăteni, judeţul Hunedoara şi alţi doi au murit, la mina Florimunda, de la Moldova Nouă, judeţul Caraş Severin, din cauza prăbuşirii tavanului unui abataj.
ianuarie 1994 – Un miner şi-a pierdut viaţa în urma surpării de pământ într-un abataj la Exploatarea Minieră Comăneşti, judeţul Bacău.
1993 – La mina Baia Nouă, doi mineri îşi pierd viaţa după ce un perete al minei s-a surpat.
Aprilie 1993 – Doi mineri au murit asfixiaţi din cauza unei pungi de gaz metan rămase în urma puşcării unui front de lucru în subteran la Exploatarea minieră Petrila din Valea Jiului.
Ianuarie 1993 – În urma unei surpări doi mineri şi-au pierdut viaţa la Exploatarea Minieră Lupeni din Valea Jiului.
6 ianuarie 1992 – În urma unei explozii doi mineri au murit la Exploatarea Minieră Lupeni din Valea Jiului.
www.newsin.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp