Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:52 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

F.O.C. Tragedie la Constanţa Flăcările Omoară Copii

ro

19 Jan, 2013 19:37 1656 Marime text

În primele două săptămâni ale anului, două tragedii s-au produs în judeţele Constanţa (comuna Nicolae Bălcescu) şi Bacău (comuna Măgura) în urma cărora au fost curmate vieţile a şapte copii, cu vârste cuprinse între 1 şi 6 ani.

Evenimentele s-au derulat după „scenarii” identice: părinţii preocupaţi cu treburile din gospodărie şi respectiv plecaţi de acasă şi-au lăsat copiii singuri, nesupravegheaţi, cu mijloacele de încălzire aflate în funcţiune. Căderea accidentală a jarului ori scânteilor pe materiale combustibile a generat incendierea încăperilor în care aceştia se aflau, iar micuţii, rămaşi fără posibilitatea de evacuare, au căzut pradă flăcărilor şi gazelor toxice, emanate de incendiu.

Pentru ca astfel de situaţii tragice să nu se mai producă, readucem în atenţia opiniei publice importanţa supravegherii copiilor şi educaţiei antiincendiu, precum şi necesitatea respectării principalelor reguli de apărare împotriva incendiilor la locuinţe:

Nu lăsaţi niciodată mijloacele de încălzire (sobele cu sau fără acumulare de căldură, radiatoarele electrice) nesupravegheate când sunt în funcţiune;

Nu utilizaţi mijloacele de încălzire defecte sau deteriorate;

Nu apelaţi la improvizaţii ale instalaţiilor electrice sau cu gaze;

Nu lăsaţi nesupravegheate lumânările, candelele sau alte mijloace ori aparate cu flacără deschisă;

Curăţaţi şi verificaţi coşurile de fum, apelând doar la personal autorizat; aceste operaţiuni se recomandă a fi făcute de două ori pe an, o dată obligatoriu înainte de începerea sezonului rece;

NU LĂSAŢI COPIII SINGURI ACASĂ!

Apelaţi la rude, cunoştinţe sau vecini, atunci când sunteţi nevoiţi să părăsiţi locuinţa, chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii