Lăsatul Secului şi începutul Postului Crăciunului

În fiecare an, în luna noiembrie, toţi credincioşii ortodocşi sărbătoresc Lăsatul Secului de Crăciun. De a doua zi va începe Postul Crăciunului, ce va dura şase săptămâni (15 noiembrie-24 decembrie). Sărbătoare nocturnă ce deschide Postul Crăciunului, Lăsatul Secului este ultima zi în care se mai poate mânca din belşug, înaintea celor 40 de zile de aşteptare şi pregătire spirituală pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, pentru a găsi împăcarea cu sine, pentru a ierta şi a fi iertat, pentru a reînvăţa iubirea de cei aproape. Tradiţia îndeamnă ca Lăsatul Secului să se petreacă în familie, la masă se strâng rudele apropiate sau prietenii şi se desfată cu mâncăruri alese: ciorbe, fripturi, plăcinte şi vin. Lăsatul Secului se ţine ca apărare de boli, lovituri, protejarea holdelor de grindină, în această zi nu se ară. Până la Lăsatul Secului au fost oficiate şi cele din urmă cununii, pentru că la 15 noiembrie începe Postul Crăciunului. De asemenea, fiind apropiată ca dată de Filipii de Toamnă (15 noiembrie), urmaţi de Filipul cel Mare (Ovidenia, 21 noiembrie), zile celebrate prin severe interdicţii de muncă, de Lăsatul Secului se efectuează numeroase acte rituale, obiceiuri şi practici magice ce fac parte dintr-un scenariu al morţii şi renaşterii timpului. Astfel, uşile, porţile şi ferestrele sunt unse cu usturoi, spiritele rele sunt alungate prin zgomote şi împuşcături, păsările sălbatice sunt hrănite cu resturile rămase de la ospăţul Lăsatului Secului, pentru a nu strica recoltele viitoare, vasele din casă sunt întoarse cu gura în jos, pentru a nu intra în ele spiritele rele. Un alt obicei se referea la prezicerea vremii după pieptul găinii tăiate, astfel că, dacă pieptul era gras, iarna va fi grea, iar dacă era subţire va fi uşoară şi vara mănoasă. Dintre toate acestea, cea mai importantă rămâne totuşi masa de Lăsatul Secului, atestată în toate zonele etnografice ale României. Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului, având o durată de şase săptămâni, a fost rânduit de Biserică pentru a pregăti pe credincioşi pentru marea sărbătoare a Naşterii lui Hristos. El aminteşte de patriarhii şi drepţii Vechiului Testament, care au petrecut timp îndelungat în post şi rugăciune, în aşteptarea venirii lui Mesia. Ca vechime, cele dintâi menţiuni despre practicarea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi episcopul Leon cel Mare al Romei. La început, creştinii nu posteau toţi în acelaşi fel şi acelaşi număr de zile. Unii posteau şapte zile, alţii şase săptămâni. Sinodul local din Constantinopol din anul 1166 a uniformizat durata acestui post, hotărând ca toţi creştinii să postească 40 de zile, cu începere de la 15 noiembrie. Prin lungimea şi durata lui, acest post ne aminteşte de postul de 40 de zile al lui Moise de pe Muntele Sinai, când proorocul aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră. Asemenea şi creştinii, postind 40 de zile, îşi curăţesc sufletele şi trupurile şi se învrednicesc să primească Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul cel Viu, nu scris cu litere, ci întrupat şi născut din Sfânta Fecioară. Ultima zi a Postului Naşterii Domnului (24 decembrie), numită ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât celelalte zile: se ajunează până după-amiaza, când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului lui Daniel şi a celor trei tineri din Babilon. În alte zone, se ajunează în această zi până la răsăritul luceafărului de seară, care ne aduce aminte de steaua ce a vestit magilor Naşterea Domnului. Alături de faptele bune, de rugăciune, de smerenie, postul este un mijloc pentru dobândirea virtuţilor. El este desăvârşit atunci când abţinerea de la mâncărurile de dulce este unită cu efortul spre virtute şi progres spiritual.