Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:02 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mediafax Garliciu si Ciobanu nu au fost inundate deocamdata

ro

11 Jul, 2010 14:53 1473 Marime text

Localităţile constănţene Gârliciu şi Ciobanu, unde aseară s-a spart un dig, nu au fost inundate până astăzi dimineaţă, însă aproximativ 60 de persoane au fost evacuate din zonele care ar putea fi afectate, informează Mediafax.

În urma producerii unei breşe în digul Gârliciu-Ciobanu, aparţinând Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF), zeci de persoane din cele două localităţi au fost evacuate, aseară.

Primarul localităţii Gârliciu, Constantin Cimpoiaşu, a afirmat, azi dimineaţă, că inundaţiile nu au ajuns încă la locuinţele din comună şi că a fost realizat un dig de patru metri pentru a proteja drumul judeţean 222, care face legătura între Gârliciu şi Hârşova.

De asemenea, primarul din Ciobanu, Ioan Suciu, a declarat că apa nu a ajuns în localitate, aflându-se la aproximativ şapte kilometri de comună. Totuşi, autorităţile au luat măsura evacuării mai multor persoane, din zone care ar fi în pericol de inundare.

Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, a declarat că, ieri, au fost evacuate aproximativ 60 de persoane din 26 de gospodării din localităţile Gârliciu şi Ciobanu, locuinţe aflate în zona inundabile. De asemenea, apele ar putea afecta mii de hectare de culturi agricole din cele două localităţi.

El a afirmat că probleme ar putea apărea şi în localitatea Vadu Oii, acolo unde apa s-a infiltrat în dig. Autorităţile au decis evacuarea preventivă a aproximativ 15 persoane care au locuinţe în apropierea digului.

Sursa: antena3.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii