Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:33 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Motivarea arestării lui Vîntu insistenţă infracţională evidentă şi fapte de o gravitate extremă

ro

13 Sep, 2010 19:09 1392 Marime text

sov_22147800.jpgÎn motivarea arestării pentru 29 de zile a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, judecătorii Tribunalului Bucureşti susţin că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor inculpaţilor sunt de o gravitate extremă, iar din actele cauzei rezultă că lăsarea lor în libertate ar avea urmări imediate şi indirecte asupra ordinii publice.

„Analiza actelor probatorii ale cauzei demonstrează ca lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Trebuie avută în vedere rezonanţa acestor fapte îndreptate împotriva înfăptuirii justiţiei, la care se adaugă sentimentul de insecuritate creat în rândul colectivităţii. Acestea sunt elemente de natură a naşte temerea că organele judiciare nu reacţionează eficient împotriva unor persoane învinuite de săvârşirea unor infracţiuni de o gravitate deosebită", se arată în motivarea arestării pentru 29 de zile a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, dată publicităţii astăzi de Tribunalul Bucureşti.

Magistraţii susţin că „Cercetarea în stare de libertate a celor acuzaţi că sprijină material şi moral un condamnat definitiv la executarea unei pedepse de 15 ani închisoare, pentru comiterea unor infracţiuni ce au generat prejudicii imense sutelor de mii de victime devin circumstanţe ce ar putea încuraja şi alte persoane să comită infracţiuni. În plus, în cauză, inculpaţii sunt cercetaţi de mai multe luni pentru aceste fapte şi li s-a aplicat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara şi cu toate acestea au continuat să acorde ajutor condamnatului."

Mai mult „gravitatea şi periculozitatea crescută a faptelor este determinată şi prin analiza mijloacelor pe care le-au folosit. Astfel, insistenţa infracţională este evidentă. Dacă până în luna decembrie 2009 au zădărnicit executarea pedepsei de către condamnatul Popa Nicolae, după arestarea acestuia, în ciuda măsurilor preventive aplicate au identificat metode şi posibilităţi cât mai ascunse pentru a da aparenţa de respectare a măsuri procesuale sub puterea căreia se aflau, dar şi pentru a găsi nişele prin care să continue demersul ilegal."

„Incontestabil, măsura privării de libertate reprezintă o măsură extremă, dar la fel de incontestabil este şi faptul că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor sunt de o gravitate extremă iar din actele cauzei rezultă că lăsarea lor în libertate ar avea urmări imediate şi indirecte asupra ordinii publice. Faptul că există indicii rezonabile că s-a comis infracţiunea de favorizare a infractorului, cu consecinţe deosebit de grave prin urmări, respectiv prin asigurarea condiţiilor pentru sustragerea de la executarea unei pedepse definitive de 15 ani închisoare a condamnatului Popa Nicolae generează o periculozitate sporită", subliniază judecătorii.

Sursa: Realitatea.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii