Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:29 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noua Lege a Educatiei se va aplica in urmatorul an scolar, daca se adopta pana la 1 septembrie

ro

02 Jan, 2010 19:06 920 Marime text

În ultimii ani, soarta învăţământului românesc părea că îi preocupă în cel mai înalt grad pe politicieni. Anul trecut, după lungi controverse politice şi sindicale, guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pentru noua Lege a Educaţiei, dar aceasta a picat la Curtea Constituţională, care a decis că o astfel de lege nu poate fi adoptată prin angajarea răspunderii, ci numai prin dezbatere parlamentară. Prin urmare, depinde acum numai de Parlament ca şcoala românească să funcţioneze în 2010 după reguli noi. Având în vedere că legea are peste 300 de articole, dezbaterea parlamentară ar putea dura ani buni, în condiţiile în care actuala majoritate parlamentară este extrem de fragilă. Pentru a se evita tergiversarea legii, există şi posibilitatea adoptării ei în procedură de urgenţă. Soluţia aceasta nu garantează însă că legea nu va fi modificată în funcţie de interesele parlamentarilor care predau la universităţile private, ale sindicatelor care au acorduri cu unele partide, ale unor şefi de instituţii de învăţământ private care au sponsorizat campanile electorale ale unor candidaţi şi partide. Disputele se vor purta în special pe prevederile cele mai controversate ale legii în varianta Guvernului Boc 1. Una dintre acestea vizează numărul maxim de materii care se vor preda în diverse cicluri de învăţământ şi numărul de ore săptămânale petrecute de elevi în şcoală. Altele reprezintă noutăţi absolute, cum ar fi aceea prin care statul acordă fiecărui copil, la naştere, pentru educaţie, suma 500 de euro. Un punct nevralgic îl reprezintă depolitizarea învăţământului prevăzută în proiectul Boc, dar contestată de liberali. Este de aşteptat ca şi subiectul religiei în şcoală să genereze lungi dezbateri, ca să nu mai vorbim de prevederi ce vizează salariile, norma didactică, structura examenelor şi acreditarea instituţiilor de învăţământ private.

Realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii