Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:23 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prinşi de poliţişti în timp ce încercau să fure dintr-un ATM

ro

11 Oct, 2012 16:18 1189 Marime text
Miercuri, la ora 19.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 au organizat o acţiune pentru combaterea furturilor din ATM-urile ce aparţin unităţilor bancare de pe raza unităţii.

În timpul desfăşurării acţiunii au fost descoperiţi Mustan T. (37 ani), Marian C. (26 ani) şi Alberto C. E. (26 ani), toţi din localitatea Cobadin, judeţul Constanţa, în timp ce încercau să sustragă bani dintr-un bancomat situat pe bulevardul Mamaia, din municipiul Constanţa.

Cu ocazia controlului corporal, asupra suspecţilor au fost identificate două dispozitive artizanale, confecţionate din metal, despre care poliţiştii spun că au fost folosite pentru dislocarea fantei de eliberare a banilor. Cei trei sunt învinuiţi că ar fi provocat, cu acestea, distrugeri ATM-ului.

Bărbatul de 37 de ani a fost reţinut de poliţişti pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore şi urmează ca joi să fie prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu propunere de arestare preventivă.

Cei trei sunt acuzaţi de tentativă la infracţiunea de furt calificat, iar poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili care este întreaga activitate infracţională a suspecţilor, urmând ca la finalizarea investigaţiilor dosarul să fie înaintat cu propuneri corespunzătoare unităţii de parchet competente.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii