Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:41 13 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rizea plânge, suspină şi înjură în faţa instanţei

ro

15 Nov, 2011 17:47 2233 Marime text

hu56h56h757.jpgDeputatul PSD a cedat nervos în faţa magistraţilor Curţii de Apel Constanţa, în dosarul de confiscare a 300.000 de euro din averea sa şi i-a înjurat pe reprezentanţii ANI.

Pe deputatul PSD Cristian Rizea (42 de ani) l-au lăsat nervii în faţa judecătorilor din Comisia de cercetare a averilor de la Curtea de Apel Constanţa, care urmează să decidă în privinţa confiscării a 300.000 de euro din averea sa. Este suma găsită în conturi de inspectorii de integritate şi pe care deputatul nu o poate justifica.

La termenul din 14 octombrie, deputatul a venit cu un martor care pretindea că i-a dat această sumă lui Rizea în schimbul construirii unei case tip duplex. În cele din urmă s-a demonstrat că martorul nu-l cunoştea prea bine pe Cristian Rizea. Conform consemnărilor din timpul procesului de pe data de 14 octombrie, la primul termen al cauzei deschise de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), după câteva episoade de agresivitate în comportament şi în limbaj, parlamentarul a izbucnit în plâns când a fost evacuat din sala de judecată.

Către judecătoare: „Nu vedeţi doamnă că sunt proşti?"

Parlamentarul a devenit agresiv încă din primele minute ale procesului, în momentul în care avocatul lui a încercat să contracareze probele inspectorilor de integritate cu declaraţiile de avere ale secretarului general al ANI, Horia Georgescu. Când şeful Direcţiei Juridice a ANI a susţinut că aceste documente nu au nicio relevanţă în proces, Rizea a izbucnit: „Doamnă preşedinte, trebuie să acceptaţi aceste declaraţii şi să vedeţi cine fură cu adevărat în ţara asta!".

Juristul l-a ignorat şi a continuat să se adreseze instanţei. În momentul în care a explicat cum, din declaraţiile de avere ale deputatului, completate la două săptămâni distanţă, apare şi dispare un împrumut de 300.000 de euro, Cristian Rizea a răbufnit din nou: „Nu vedeţi, doamna judecător, că sunt numai proşti la Agenţie?! Nu contează cât am avut împrumutul!".

Către juriştii ANI: „O să am eu grijă de voi!"

Pentru că instanţa i-a respins rapid cererea de a prezenta declaraţiile de avere ale unei persoane care nu este parte în proces, Rizea a sărit ca ars de pe scaun, urlând către reprezentantul ANI: „O să am eu grijă de voi. Şi tu, şi nenorocitul ăla de Georgescu sunteţi oamenii lui Băsescu. O să zburaţi voi de acolo! O să am eu grijă de asta! Ca nişte căpuşe sunteţi".

„Domnule, Rizea, depăşiţi limitele bunului-simţ!", l-a apostrofat preşedinta Comisiei. Avertismentul, venit ca un duş rece, l-a liniştit brusc pe deputat. S-a aşezat cuminte pe scaun, dar a continuat să vocifereze în şoaptă. „Hmmm, o să vezi tu, o să vedeţi voi!", a început apoi să mârâie printre dinţi bălăbănindu-şi capul către reprezentantul ANI. Care era preocupat să audieze singurul martor în proces: omul care i-ar fi acordat deputatului împrumutul.

Martorul lui Rizea nu prea-l cunoaşte pe Rizea



Declaraţiile acestuia sunt halucinante: nu-l cunoaşte prea bine pe Cristian Rizea, s-au cunoscut întâmplător „la dentist" şi, cu toate acestea, nu s-a temut să-i împrumute 300.000 de euro, bani cu care deputatul ar fi urmat să construiască un duplex pentru amândoi pe un teren al său. În plus, pe martor, un om simplu, cu venituri modeste, nu l-a interesat ce va construi parlamentarul cu banii lui, cum vor împărţi viitoarea casă şi nici cum va intra în posesia actelor de proprietate.

„Cum aţi putut acorda acest împrumut unei persoane pe care nu o cunoşteaţi suficient, fără să vă intereseze toate aceste aspecte? De ce atunci când i-aţi acordat domnului Rizea împrumutul aţi semnat o simplă hârtie, iar în momentul când aţi primit înapoi banii aţi preferat să mergeţi la notar pentru încheierea actului?", curgeau întrebările juristului ANI pentru martor.

Judecătoarea: „aici nu sunteţi în Parlament"

Martorul nu a apucat să răspundă interogatoriului juriştilor ANI. Rizea s-a ridicat nervos: „Eşti un cretin! Toţi de la Agenţie sunteţi! O să vină cretinul ăla de Georgescu (secretarul general al ANI) în genunchi la mine! Să rămână pe drumuri şi în genunchi să vină la mine!". A urmat o pauză de câteva secunde şi parlamentarul s-a dezlănţuit: „Ce rânjeşti la mine? În curând, nu o să mai rânjeşti deloc. Şi Georgescu la fel. O să vedeţi voi! Vă dau în scris!". „Pentru ultima oară vă atrag atenţia! Aici nu sunteţi în Parlament sau unde sunteţi dumneavoastră obişnuit! La următoarea ieşire vă dau afară", a venit sec replica preşedintei Comisiei de cercetare a averilor.


Lacrimi la evacuarea din sală

Procesul a continuat cu o nouă solicitare a lui Cristian Rizea. Deputatul a cerut instanţei să-i admită ca probă un CD, cu poze datate, din care ar rezulta că terenul pe care ar fi urmat să fie ridicat duplexul, şi pe care se află acum o construcţie, era gol în aprilie 2010, când a împrumutat el cei 300.000 de euro.

Reprezentantul ANI a susţinut însă că fotografiile nu pot fi considerate probe, atâta vreme cât data indicată de aparatul de fotografiat, imprimată pe poze, poate fi modificată foarte uşor. Suficient pentru Rizea să-şi iasă din minţi şi să urle: „Cretinii dracului. Nu se poate aşa ceva, eu am fost în Spania să salvez comunitatea românească de acolo şi nenorocitul ăla ordinar ne persecută politic şi pe mine, şi pe colegul meu Bănicioiu (deputat PSD). Da, o să-l face eu să nu mai ridice capul!". „Domnule Rizea, vă invit să părăsiţi sala de judecată!", a venit „verdictul" preşedintei Comisiei. Neputincios, deputatul a început să plângă şi, cu lacrimile şiroindu-i pe obrajii roşii de furie, a strigat înainte de a părăsi sala: „F...u-vă-n..., o să vedeţi voi, sclavilor! Vă f..e Băsescu şi vă place!".

"Nişte incompetenţi (inspectorii ANI)! Dacă aşa e şeful lor, aşa sunt şi ei. Cretinii dracului.'
Cristian Rizea deputat PSD

Rizea: „Sunt nevinovat!"

Deputatul Rizea are acum propria variantă despre modul în care s-a derulat procesul de la Curtea de Apel Constanţa. „O să vedeţi că sunt nevinovat. Urmează acum doar o expertiză contabilă şi atâta tot. A fost audiată şi persoana care mi-a dat împrumutul, care a zis că i l-am returnat, deci chiar nu sunt adevărate nici măcar 1% din toate acuzaţiile nefondate."

Deputatul a negat că ar fi ameninţat sau jignit pe cineva la proces. „N-am înjurat, însă am avut răbufnirile mele, dar e normal, acest proces este o comandă politică", a spus Rizea. Când reporterii „Adevărul" i-au spus că instanţa ar fi consemnat faptul că i-a jignit pe reprezentanţii ANI, Cristian Rizea a replicat: „Nişte lachei! Sunt la comandă politică, dar eu cred că lucrurile trebuie judecate pe acte. Eu am acceptat să fiu linşat mediatic şi, de ziarul dumneavoastră şi de alte ziare".

Sursa: Adevarul.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii