Se întâmplă pe litoralul bulgăresc O fată de 13 ani a murit absorbită de gura de scurgere a piscinei unui hotel din Nisipurile de Aur
Se întâmplă pe litoralul bulgăresc: O fată de 13 ani a murit absorbită de gura de scurgere a piscinei unuiVacanţa unei familii din Germania s-a încheiat tragic, după ce Sarah Eberhardt, o adolescentă în vârstă de 13 ani şi-a pierdut viaţa, fiind absorbită prin gura de scurgere a unei piscine. Angajaţii hotelului de patru stele au fost deja acuzaţi de neglijenţă criminală pentru că au "uitat" să monteze grilajul de protecţie.
Incidentul s-a produs miercuri, la hotelul Berlin Golden Beach, un stabiliment de patru stele inaugurat în 2004, aparţinând concernului LTI şi frecventat preponderent de turişti germani. Românii ocupă locul secund în topul clienţilor hotelului, Berlin Golden Beach fiind unul dintre hotelurile preferate de conaţionalii noştri în Nisipurile de Aur.
Tragedia produsă în familia Eberhardt este cu atât mai mare, cu cât, potrivit cotidianului Daily Mail, se produce la mai puţin de doi ani după ce capul familiei ăşi pierduse şi soţia, în urma unui atac cerebral.
Sursa: Jurnalul.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp