Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:08 30 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Suspiciuni de fraudă Primarii constănţeni, din nou la DNA

ro

07 Oct, 2010 20:59 2451 Marime text

 

dna1.jpgÎn momentul de faţă procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie desfăşoară audieri în Dosarul cu nr. 124/P/2009, la care au fost convocaţi câţiva primari din judeţul Constanţa. Din primele informaţii ar fi vorba despre suspiciuni de fraudă în cazul unui proiect finanţat din fonduri europene, derulat de către Asociaţia de Dezvoltare Zonală Medgidia (ADZM) fondată de următoarele unităţi administrativ-teritoriale: Medgidia, Castelu, Cuza Vodă, Tortoman, Siliştea, Mircea Vodă şi Peştera. Astăzi procurorii l-au convocat pe primarul comunei Mircea Vodă, Dumitru Dedu, iar în zilele următoare urmează să fie audiaţi şi ceilalţi edili. Vom reveni.

UPDATE: Primarul comunei Siliştea, Mihai Soare, ne-a declarat că şi la sediul primăriei pe care o reprezintă s-a primit o citaţie de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu acest dosar. Edilul din Siliştea a precizat că din câte ştie ar fi vorba despre un control legat de modul în care s-ar fi cheltuit sumele în derularea unui program transfrontalier Phare CBC, desfăşurat în parteneriat cu Bulgaria, de către ADZM. „Ştiu că a fost un program în care şi un funcţionar al Primăriei Siliştea a participat la o specializare pe mediu, însă nu cred că noi primarii avem vreun amestec, ci mai degrabă partea executivă a ADZM", a precizat primarul Mihai Soare.

UPDATE: Fostul primar al municipiului Medgidia, Dumitru Moinescu, ne-a declarat că ADZM a fost fondată în timpul mandatului său, iar el deţinea funcţia de preşedinte. Din 2008, după preluarea mandatului de către Marian Iordache , funcţia de preşedinte al ADZM a revenit acestuia. Dumitru Moinescu a precizat că ADZM a fost fondată în principal în scopul atragerii de fonduri pentru reabilitarea unor drumuri, atât de către partea română, cât şi de către cea bulgară. „Din câte ştiu, prin acest proiect derulat de către Medgidia în parteneriat cu Silistra urma să fie asfaltată strada Panseluţelor din Medgidia", a afirmat Moinescu, adăugând că valoarea totală a proiectului este de 700.000 euro. Directorul executiv al ADZM este Constantin Livadariu. De precizat că am încercat să-l contactăm telefonic şi pe primarul Marian Iordache, însă până la această oră nu a răspuns la telefon.

UPDATE: Directorul executiv al ADZM, Constantin Livadariu ne-a declarat că a aflat la rândul său de la primari că li s-au cerut explicaţii în legătură cu deplasările efectuate în cadrul proiectului. În opinia sa ar fi vorba despre modul în care s-au cheltuit banii pe aceste deplasări. Livadariu este de părere că ar fi vorba de fapt, despre o verificare de rutină întrucât, „toate programele PHARE sunt verificate de DNA". „Dar nu sunt probleme. Dacă erau m-ar fi chemat şi pe mine", a fost de părere directorul executiv al ADZM. 

UPDATE: Primarul comunei Cuza Vodă, Eugen Dumitru, ne-a confirmat că este aşteptat mâine la DNA. Şi în opinia sa este vorba despre modul în care s-au cheltuit banii cu deplasările în cadrul acestui proiect. „Au fost două deplasări în Bulgaria", a precizat primarul Eugen Dumitru.

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii