Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:34 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Susţinătorul lui Blaga promite funcţii de miniştri şi bani pentru primării Cezar Preda - ”Şi învinşii, pedeliştii de la Constanţa, trebuie respectaţi”

ro

15 Apr, 2011 01:48 1879 Marime text

cezar-preda.jpgPrezent la Colegiul Director al PDL Constanţa pentru a-l susţine pe Vasile Blaga, care şi-a prezentat moţiunea cu care va candida la şefia partidului, vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat la Colegiul Director că noul preşedinte al partidului trebuie să-şi întoarcă faţa şi către organizaţia PDL Constanţa, chiar dacă aceasta s-a numărat printre judeţele învinse în alegeri.

 

„De fapt, Constanţa este unul dintre cele 23, 24 de judeţe la care partidul nu stă cu faţa - cei care au pierdut alegerile. Nu stăm cu faţa de trei ani, decât la învingători. Nimic nu-i mai periculos decât paranoia învingătorului care nu discută decât cu cei care înving. Şi învinşii, pedeliştii de la Constanţa, care au muncit de i-a luat naiba pe toate uliţele şi prin toate gropile să aducă voturi, trebuie respectaţi. Pentru ei continuitatea înseamnă acelaşi lucru. Pentru ei ruperea de ritm şi schimbarea înseamnă că cineva îi va băga în seamă şi îi va considera parteneri egali, ca orice membru PDL din ţară, şi ei sunt 23 de judeţe", a subliniat Cezar Preda.

Democrat-liberalul a adăugat că Vasile Blaga ştie că una dintre zonele care aduc voturi partidului este Dobrogea. „Eu cred că Vasile Blaga, aşa cum cunoaşte teritoriul, ştie că de aici vin voturile, nu din Ardeal sau din Banat mai pot veni voturi de la PDL. Voturile PDL pot veni din Moldova, din Dobrogea, din Ţara Românească. Dacă nu stai cu faţa la ei, dacă nu primesc şi primarii noştri, cei pe care-i avem - 14 în Constanţa banii pe care-i primesc primarii din judeţele câştigătoare, dacă PDL Constanţa nu primeşte de exemplu funcţii mari de ministru, de secretari de stat, dar în schimb dansatorului Michael Jackson Tălmăcean (n.r. Edmond Tălmăcean) îi dai Consiliul de Administraţie de la Portul Constanţa... Omul este dansator. S-ar putea să nu mai intrăm pe Verde-nrourat, să intrăm pe Michael Jackson, conducerea PDL, la Convenţie (n.r. Convenţia Naţională din 14 mai). Asta-i diferenţa majoră între Vasile Blaga şi Emil Boc", a afirmat Cezar Preda.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • vlad 15 Apr, 2011 07:15 mi se pare mie sau CEZAR PREDA da din casa? in aceste conditii face rau intregului partid... asta se urmareste?